marți, 27 aprilie 2010

Jurnal de Calatorie - Turneul Ciresarii 1 - a patra zi


Duminica dimineata.
Ghimbav

Casa de cultura din Ghimbav are putine locuri. Dar bisericile s-au unit si au dublat capacitatea. Iata ca se poate cand se doreste. Multumim bisericii baptiste, crestine dupa Evanghelie, penticostale. De 13 ani nu a mai fost un eveniment evanghelic public. Exemplara mobilizare. Multumim Eugen Jugaru.
Unul dintre tineri marturisea ca a fost binecuvantat. Cu o seara inainte a stat in strada la Brasov. Nu a fost chip sa intre. Acum a “prins” loc in curte. Era fericit.
Vladimir a predicat: ”chemarile lui Hristos!”. O chemare a mantuirii – la El -, o chemare a slujirii – dupa El -, o chemare a rasplatirii – pentru El -.
Oamenii au iesit, si-au predat viata lui Dumnezeu.
Un soare bland ne zambea multumit.Dupa un suc si un fursec am plecat mai departe.



Duminica seara.
Zarnesti.

La ora 17.30 sala era arhiplina. Am inceput mai devreme. Scena a fost plina de copii care au cantat extraordinar. Nu au avut loc in sala si i-am urcat pe scena. O fetita de 5 ani si-a cumparat o Biblie. De culoare roz. Vladimir a intrebat-o daca stie sa citeasca. ”Incep azi”, a raspuns ea.
In timpul predicii Vladimir a cantat: “dincolo de zare, e o dimineata….!" Dar pentru a o vedea, el ne-a invatat sa stim ce ne dorim inainte de moarte.

Oamenii au ingenunchiat dorind ca prin viata lui Hristos sa biruiasca moartea.Un singur glas, a sute de oameni, s-a inaltat cerand: ”vreau langa Dumnezeu sa stau mereu!”
Nu am putut pleca la incheiere. O doamna a strigat ca a venit cu doua ore inainte si ca e prea putin. Am cantat cu ochii in lacrimi. Lacrimi de bucurie.

Multumim pastorului Sabin Babuta.

Ne-am despartit. Eu am plecat spre Bucuresti. Un drum de 2 ore si jumatate. Vladimir si ciresarii spre Oradea. Un drum de 7 ore.
Tare sunt bucuros. Bun este Dumnezeu si bine este sa il slujesti.
Va multumim ca v-ati rugat. S-a cunoscut.

Pe 13 mai plecam din nou:Mediasi, Reghin, Tg-Mures, Tarnaveni, Sighisoara.
Veniti cat mai multi cu noi. Prin rugaciune sau oricum puteti.
De dragul lui Dumnezeu.

Jurnal de Calatorie - Turneul Ciresarii 1 - a treia zi

A treia zi. Sambata
Brasov

Am plecat foarte motivati spre Brasov. Am ajuns pe la 15.30. Nu ne asteptau decat pe la 17.00. Cand am vazut cladirea mi s-a pus un nod in gat. Doar 400 de locuri. Cu o luna si jumatate inainte am contactat slujitorii sa gasim o sala potrivita. Teatrul Opera a fost solutia de urgenta pentru ca ni s-a spus ca toate celelalte cladiri publice din Brasov nu erau disponibile. Sau, ma gandesc eu, erau indispuse. Multumim frate Cicorschi, multumim frate Stanciu. Prietenul la nevoie se cunoaste. Iar voi sunteti prietenii nostrii.

De pe la 16.30 oamenii au inceput sa vina. La 17.45 a trebuit sa incepem. Sala era nefiresc de aglomerata. Sute de oameni s-au intors. Unii au ramas in strada. Dupa negocieri viguroase cu conducerea au fost primiti in curtea laterala. Acolo langa o boxa au ascultat mesajul Evangheliei.
In doua cuvinte Vladimir a surprins seara de la Brasov: ”Fericiti si tulburati”. Fericiti pentru ca acolo la Brasov am gasit oameni tanjind de dor dupa Dumnezeu. Dar si un Dumnezeu care asteapta oamenii. L-am cautat cu mana dreapta ridicata. Sa fim cat mai aproape de cer. Atat de mare a fost setea dupa El ca pana si o mana uscata, paralizata s-a intins dupa El.

Totusi inima noastra a fost si tulburata. Am gandit marunt pentru un Brasov atat de mare. Dar ne-am invatat lectia. Vom reveni, cu ajutorul lui Dumnezeu. Ni s-a promis sprijin pentru a inchiria patinoarul care are 5000 de locuri. Doamne ajuta!

Directorul teatrului, domnul Mihailescu, a promis ca se va duce la sotie, doamna Felicia Filip, cu un buchet de flori, semn al dragostei lui Dumnezeu. Va multumim domnule director de sprijinul acordat!

sâmbătă, 24 aprilie 2010

Jurnal de Calatorie - Turneul Ciresarii 1 - a doua zi

Ziua a doua.

Pe la 6.30 Vladimir a inceput sa umble prin camera. Se culca tarziu, se trezeste devreme. Doarme putin. Nu e chiar colegul ideal de camera pentru cei ce vor sa aiba tenul intins. Doar ca, impreuna, nu avem nevoie de somn ca sa visam. O facem cu ochii deschisi…!

Ne-am rugat in sala de mese. Fiecare nume de ciresar a fost adus inaintea lui Dumnezeu. Cu problemele, asteptarile si credinta ca El va avea grija de toate. Am inteles, rugandu-ne, ca toti avem dureri dar ca nu trebuie sa le purtam singuri. In timpul rugaciunii am stiut ca Dumnezeu va fi prezent la Sibiu. M-am uitat la fiecare chip in parte. Cu totii cantau lui Dumnezeu. De dragul Lui. Si atunci am stiut ca dragostea Lui se va revarsa peste Sibiu.

Pe la 15.00 am plecat spre Sala Sporturilor “Transilvania”. Pe la 16.00 ne-am intalnit cu Nicu Bijboaca care ne-a condus. Multumim pentru dragostea si ajutorul dat. Am ajuns. O sala frumoasa de 2000 de locuri, dar cu probleme pentru sunet. Cativa tineri ne-au asteptat ca sa ne ajute. Le multumim! Am achitat costul inchirierii. Nu a fost mic. Si cand esti singur pare si mai mare. Multumim bisericii Emanuel pentru donatia de 700 ron. Dumnezeu sa va rasplateasca!

La ora 18.00 sala a fost plina pana la refuz. Pastorul Iosif Tirla a cerut in rugaciune insotirea lui Dumnezeu. Cu fiecare cantare, cu fiecare minut de rugaciune, dragostea lui Dumnezeu aducea oamenii mai aproape de cer. Multi ortodocsi laolalta cu baptisti, crestini dupa Evanghelie, penticostali, catolici, reformati, adventisti au laudat numele Lui.

Vladimir a predicat cum devenim crestini. Nu prin:
- nastere
- nu prin membralitate la o biserica
- nu prin fapte bune

Ci prin credinta in Hristos Isus. Fiecare cuvant rostit a fost o judecata, dar si o speranta ca se mai poate face ceva. Predica s-a ispravit la 19.10. Am chemat oamenii laHristos. Zeci de oameni au coborat. Cu inima zdrobita. Nu a fost usor pentru ei sa ajunga in fata, langa noi. Pentru ca sala nu permitea coborarea directa, am amenajat scari speciale pentru coborare.Numai Duhul lui Dumnezeu i-a purtat pana jos. In plans, suspin si marturisire oamenii s-au frant inaintea lui Dumnezeu.

50 de minute a durat rugaciunea. Pentru ca dorim sa fim crestini. Toata viata. De dragul lui Hristos. Atatia oameni au predat viata, trecutul, poverile Tatalui Ceresc. Acolo, la Sala Sporturilor din Sibiu, Dumnezeu a mantuit vieti.

Dupa serbare o maicuta ne-a intrebat daca avem ce sa mancam. Se framantase toata ziua pentru noi. Si a copt o paine de vreo 5 kg. Ca sa nu ne culcam flamanzi. Inca nu am avut curajul sa rupem din acea paine. Pare venita din alta lume. O lume in care oamenii iubesc pur si simplu fara nici un calcul.

Am strans si am plecat. Dar o parte din noi a ramas acolo. Cu oamenii aceia care pentru 2 ore au fost …doar crestini! Pe drumul de intoarcere m-a sunat Nelu Brie. Venea de la Timisoara. S-a bucurat impreuna cu noi de biruinta lui Dumnezeu. Doamne ajuta!

E ora 6 dimineata cand scriu aceste randuri. E atata liniste ca aproape pot sa aud indemnul Duhului: ‘’mergeti mai departe!”

Ne asteapta Brasovul!

Un ultim cuvant: rugati-va pentru noi!

vineri, 23 aprilie 2010

Jurnal de Calatorie - Turneul Ciresarii 1

Fagaras. Un oras unde oamenii o duc greu. Candva o localitate bogata, astazi umbra a ceea ce a fost.

Am venit din trei directii diferite:Beius, Oradea, Bucuresti. Dar am ajuns aproape deodata. As fi ajuns mult mai devreme daca nu m-as fi ratacit undeva pe la Sercaita.

La un moment dat am intalnit o turma mare de oi. Treceau agale, prilej de meditatii metafizice. Aveam sub ochi transhumanta mioritica.

Excelenta mobilizarea tinerilor din biserici. Ne-au ajutat sa instalam sunetul. Bucuria lor inseamna o licarire de speranta.

Multumim pastorului Victor Muresan si slujitorilor bisericilor Baptiste si Crestini dupa Evanghelie. Organizarea a fost ireprosabila.

Vladimir a venit cu o cantare pe buze:”Domn,Domn sa inaltam!” Mi s-a facut dor de sarbatoare.De fapt sarbatoare e acolo unde sunt oamenii pe care ii iubesti si cu care slujesti lui Dumnezeu.

Sala s-a umplut la maximum. Credinciosi de peste tot. Multi ortodocsi, multi de la Oastea Domnului. Foarte multi oameni in varsta. Primavara inflorise mai devreme.

Am cantat cu toti, ne-am rugat si ne-am strans mainile cu bucuria unor oameni care cauta cerul. Am inteles mai bine ce inseamna raiul.

Mesajul lui Vladimir a fost din Faptele Apostolilor. Despre un Dumnezeu:

- Creator

- Suveran

- Judecator

- Mantuitor

Dumnezeu ne-a harazit unui destin. In mainile Lui Dumnezeu e viata noastra. Sa nu ne ingrijoram. Dar Dumnezeu are porunci clare. Nu putem trai cum vrem noi, ci cum porunceste El. Ne-a ridicat un Mantuitor. Unii il primesc, altii nu. Unii primesc un nume nou, sunt scrisi in Cartea Mielului. Altii raman un pronume nehotarat

Oamenii s-au frant. Lacrimile de cainta au curs. Prezenta lui Dumnezeu a coborat. Ne-am rugat pentru oamenii ingenuncheati. Noi plangeam. Dumnezeu se bucura.

In bucuria cantarii oamenii nu mai voiau sa plece.

Doamne binecuvanteaza, Tu, Fagarasul!

Acum, de dimineata, ne-am rugat. Multumim doamnei Mariana care ne-a cazat si ne hraneste pe cheltuiala dansei. Dumnezeu sa va rasplateasca!

Ne asteapta Sibiul!

Inaltati un gand de rugaciune pentru noi!

marți, 20 aprilie 2010

Ciclul Scrisori - Scrisoare despre noi şi timpul nostru



Este uimitor cum societatea modernă a creat o adevărată industrie a mijloacelor de tocat timpul. Viaţa trece mai repede,mai plăcut, dar trece degeaba. Nu se întâmplă nimic, în afară de faptul că pierdem vremea. Dar timpul nostru este de fapt viaţa noastră, care se tot duce.

Un mare tocător de timp, pe care ni l-am băgat aproape toţi în casă este televizorul, el cu care noi stabilim cea mai strânsă relaţie, o părtăşie deşartă sau vinovată.

Televizorul ne strică relaţiile cu cei cărora ar fi trebuit să le acordăm din timpul nostru: familia şi chiar Dumnezeu. Filmele şi meciurile nu sunt viaţa noastră, sunt ficţiuni. Noi de fapt am stat încremeniţi pe canapea, conectaţi la un aparat de creat vise ieftine. Dacă în acest timp am mai şi ciugulit câte ceva, putem ajunge să observăm în timp şi un alt efect, adiacent al televizorului. În timp ce vizionam fel de fel de programe, viaţa noastră a stat în loc. Un timp în care am îmbătrânit degeaba. Nici măcar nu vom putea privi în urmă să povestim ce ni s-a întâmplat, pentru că nu ni s-a întâmplat nimic. A trecut timpul pe lângă noi. 30 de ani, 40,50,60,70, viaţa se duce, iar bruma de timp liber o petrecem cu televizorul.

Cel mai mic lucru pe care îl faci, banal, comun, reprezintă totusi viaţa ta.

Cu soţia nu mai vorbeşti. E anostă. Spune mereu aceleaşi lucruri. Bine că nu spune altele noi, să aibă de ce pica cerul pe tine.

Păi ce, se compară ea cu un meci, sau cu un film, sau cu hă, hăăă...câte mai sunt? De copii nu ai timp. Plictisitori, dificili, bătaie de cap. Lasă că au timp cei din incintă, colegii,iar bătaia de cap vine mai târziu. În schimb e cineva care nu plictiseşte niciodată – televizorul. Nu mai e timp de normalitate, nu se mai poate sta de vorbă, nu se mai pot privi florile. Aceste lucruri le putem găsi în romanele clasice.Familiile nu mai fac mare lucru împreună, pentru că au treabă să se uite seară de seară la televizor.


Stau femeile cu ochii pe soţii lor, poate –poate le-or băga în seamă, poate vor avea ceva să le spună, înafară de ce trebuie să le aducă şi ce trebuie să le calce, aşa, ceva despre suflet. (Apropo, cred cu tărie că blestemul din „Geneză” a urmărit femeia de-a lungul mileniilor: „......dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”). Demodat, nu se mai poate, că în epoca noastră triunghiul conjugal este format din soţ, soţie şi televizor.

E primăvară, e foarte frumos. E frumos şi când plouă. Să nu uităm lucrul acesta şi să nu uităm să ne bucurăm. Să ieşim undeva să ne bucurăm de natură alături de oameni importanţi pentru noi: într-un parc, pe o stradă mai înverzită, în curte...

Bucuraţi-vă de pomii înfloriţi, scoateţi-i pe cei dragi la aer. Nu băgaţi mâna în buzunar să le daţi ceva şi apoi să se ducă singuri. Mergeţi cu ei. Faceţi şi ceva pe gustul lor, nu numai pe gustul vostru.

Vă sugerez un joc bun pentru plimbare: fiecare din grupul care se plimbă să construiască propoziţii care încep cu: „eu sunt...” , „eu nu sunt...” , „eu sunt bucuros(oasă) când...” , „eu sunt trist(ă) când...”. Şi uite aşa puteţi improviza cum simţiţi nevoia. Veţi constata că la un moment dat jocul vă va oferi teme de discuţie şi de meditaţie.

Trăiţi-vă propriile voastre vieţi. Dar să nu uităm: fără binecuvântarea Lui Dumnezeu nimic bun nu se împlineşte. „Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi.”(Isaia vs 12/cap 26).

Poate vi se pare frumos ce am scris, poate nu, poate vi se pare că ar avea valoare, poate nu. Indiferent de părerea pe care o aveţi, sigur aveţi dreptate. Binele şi adevărul în stare pură sunt doar la Dumnezeu.

Indiferent ce credeţi, nu sunt decât nişte cuvinte doar gândite sau şi spuse. Chiar dacă spuneţi de bine despre ce am scris, rămân tot nişte cuvinte. Dar dacă cineva face un pas, cât de mic, dacă va oferi două ore din timpul liber celor dragi, sau oricui are nevoie, dacă un soţ va sta de vorbă într-o seară cu soţia lui, dacă un bărbat îşi va scoate familia la plimbare, dacă tu vei scoate pe cineva din casă şi îi vei oferi din timpul pe care îl toci fără milă, poate zi de zi, atunci am motiv să mă bucur. Acesta e motivul pentru care am scris. Pentru că sper. În om există atâtea lucruri bune, dar trebuie atinse, forate. E fenomenal să ai puterea să crezi în lucrurile bune în care alţii au renunţat să creadă. Să oferim dragoste unii altora, să comunicăm, să ne cunoaştem, să lăsăm calculatoarele, televizoarele şi toate câte sunt. Să ne îndreptăm spre oameni. Izolarea nu este o autoprotecţie, este o autocondamnare la eşec relaţional. Iar dacă ar fi să eşuăm, măcar să încercăm mai întâî, nu să pierdem fără a încerca.

Dacă am convins un om să facă un pas, nu am scris degeaba, dacă nu am convins, am scris degeaba.


Mina Ianovici

Turneul Ciresarii Centru 1

luni, 12 aprilie 2010

Despre reusita si nereusita

Omul este o fiinta care simte nevoia sa creada, atat el cat si ceilalti, ca realizeaza anumite lucruri mai bine decat altii. Sa fii bun in ceea ce faci este o latura a implinirii umane. Dar, daca ai sansa de a fi bun in ceea ce faci, "mai bun decat ceilalti", ajungi sa te crezi superior, iar superior nu poti fi decat in raport cu inferiorii.

Ca si in vremea lui Solomon, inca mai e valabil faptul ca "orice mestesug si orice iscusinta isi are temeiul in pizma unuia asupra altuia."

Daca vei cauta sa faci fata nobil, crestineste succesului, vei accepta a doua lupta a invingatorului, lupta cu sentimentul distructiv al propriei superioritati.

O pierdere ne pandeste tot timpul. Daca nu am pierdut pe dinafara, incepe lupta pentru a nu pierde pe dinauntru, sau poate nici macar nu mai incepe.

Ma plangeam odata unei cunostinte ca nu imi iese nici cel mai mic lucru, daca nu intervine Dumnezeu sa imi dea putere, intelepciune si atatea alte lucruri. Raspunsul m-a facut sa imi treaca parerea de rau ca lucrurile stau asa. Mi-a spus ca ea se straduieste in fiecare zi sa creada ca are nevoie de Dumnezeu, pentru ca ei ii ies bine toate lucrurile, fara o stradanie foarte mare. Am tras concluzia ca e un handicap sa nu iti iasa bine ceea ce faci, dar ar putea fi un handicap mai mare sa iti iasa lucrurile bine mereu, asa cum ne dorim toti.

Daca nu ni se indeplinesc dorintele, putem deveni frustrati, rautaciosi, cartitori, ursuzi sau poate vom alege constient, pentru ca este o problema de alegere sa fim smeriti, blanzi, multumiti in lipsurile noastre, multumiti cu fraul pus de Dumnezeu, de vremuri, de intamplari, sau chiar de noi insine, pentru ca, vrem - nu vrem ne intalnim oricum rodul umbletelor noastre.

Dar si invinsii si invingatorii iuresului social au nevoie de acelasi lucru: detasare - detasare de pierdere si detasare de castig, pentru a nu se inrai.

"Urma alege", iar la urma nu va mai conta ce te-a inrait, castigul sau pierderea, pentru ca barometrul masoara sufletul, iar daca se arunca o privire si spre fapte, este pentru a vorbi din nou despre suflet, cel care se va desprinde la final si va pleca spre locul pe care si l-a pregatit zi de zi, o viata.

Mina Ianovici

vineri, 9 aprilie 2010

Toma, fratele meu!

Aseara, cineva mi-a dat un sms cu urmatorul continut: "are ceva daca stau acasa si ma rog?". O persoana ranita prefera sa evite oamenii din biserica care i-au adus durere.

E oare Toma exemplul potrivit pentru a spune celor raniti sa vina la biserica? Am auzit de atatea ori expresia: "Toma nu a venit la biserica si a ratat intalnirea cu Domnul. Aveti grija sa nu faceti si voi la fel!"

Ucenicii erau impreuna, dar cu usile incuiate de frica iudeilor. Nu prea semana cu o biserica. Folosim exemplul lui Toma si declaram necredinciosi pe cei ce nu vin la biserica. Nu mi se pare corect.

Corect este sa intreb daca Hristos mai vine la biserica! Sigur, am auzit ca nu trebuie sa privim la oameni. Am auzit, de asemenea ca Dumnezeu este prezent la biserica inainte ca oamenii sa vina. Sunt nedumerit. Ce sa faca Dumnezeu de Unul Singur la biserica? Sa deschida usile, ferestrele? Nu vreau sa fiu ireverentios. Dar am citit in Biblie ca Hristos locuieste in noi. Ca El a luat chip in oamenii credinciosi. Si atunci, nu noi suntem cei ce Il aducem pe Dumnezeu la biserica? Daca fiecare dintre noi L-a pastrat pe Dumnezeu in cuget si in inima, atunci El vine odata cu noi la biserica. Altminteri...

Toma necredinciosul? Da, in sensul in care Hristos i-a spus sa fie credincios si nu necredincios! Apelativul acesta I l-a atribuit Hristos! Dar s-a terminat bine. Toma a plecat in India si a murit martir la Maderas. Eu plec acasa de la biserica si nu ma schimb, sau ma schimb greu. Si nu ma omor cu firea de nimic. Daramite sa mor pentru Hristos!

Cel mai aproape de inima mea e faptul ca Hristos e tare bun. Privesc in nadejde spre duminica Tomei. Doamne vino si vorbeste-ne! Simpla Ta prezenta va vindeca necredinta noastra!

vineri, 2 aprilie 2010

Saptamana Patimilor - Vineri

Vineri.O zi fara dimineata pentru Isus. Din noapte in noapte. Un ceas al intunericului. Al patimilor Lui Hristos

Vineri. Totdeauna cel se ridica e singur. Hristos e singur. Cel mai singur dintre toti solitarii. Prea sus esti Hristoase ca sa poata sta cineva langa Tine. Tu esti singurul treaz fiindca esti tare sus. Mai sus decat putem intelege noi, oamenii.

Iuda nu doarme. Pentru ca raul nu doarme. Umbla sa scoata oamenii din casa si sa le puna in mana ciomege si bate. Mai bine dormiti decat sa bantuiti in cautare de sange nevinovat.

Slugi, portari, oamenii ce tineau o matura pana mai deunazi, s-au suit sa puna mana pe Isus. Puterea gloatei. In fruntea ei e mereu un Iuda. Cu gesturi de prieten, cu sarutul perfid dar urmat indeaproape de cei usor de prostit .In frunte e diplomatul, in spate e prostimea. Se merita unii pe altii.

Bagati sabia in teaca! Nu faceti din mine o capetenie pamanteasca! Nu ma reduceti la dispute marunte, la luptele voastre firesti! Eu birui nu cu sabia ci cu crucea! Daca nu ati fi dormit ati fi auzit ce M-am rugat:”faca-se Voia Ta, Tata!”Pana sa plecati la razboi stati de vorba cu Mine!

Ana a fost Mare Preot 7 ani. Dar in 7 ani a strans destui bani si influenta ca sa domneasca in continuare prin ginerele Caiafa. Cinci din fii lui vor fi mari preoti. Unul dintre ei, pe nume Ana, va ucide cu pietre pe Iacov, fratele Domnului. Nu mai ai loc de ei. In biserici David moare batran, fluierand a paguba. Se reprofileaza pe doine triste. Pentru ca Ana cu familia va fi preot din neam in neam. Scapa-ne Doamne de blestemul sa ne fie Ana preot si ridica pe David!

Ana are un aprod. Slugoiul badaran care il palmuieste pe Isus. Totdeauna gata sa apere stapanul ros de patimi si invechit in rele. Il vezi mereu pe langa pastor. Cu o perie in mana si un pahar de apa. Sa isi clateasca gura uscata de atatea dulcegarii gretoase.

De la Ana la Caiafa drumul trece pe la Petru. Care se jura ca nu il cunoaste. Cu o privire Isus i-a spus: Eu tot te iubesc! Dar Petre, nu mai fi cocos! Mai bine miel. Transformarea sa va face prin noianul lacrimilor varsate cu amar. Asa devine orice cocos mielul lui Hristos! Iarta-ma sfinte Petru, ca eu despre mine vorbesc!

Caiafa e tot una cu Chifa. Adica piatra. Cand zorii se revarsa, Hristos e prins intre doua pietre. O piatra e Petru. Piatra prietenilor care L-au parasit. Caiafa e cealalta piatra. A religiei care omoara. Intre aceste doua pietre e graul care se macina. Din El se va face Paine. Painea vietii. Nu fugiti de cei ce va macina. Asa se face painea care hraneste pe cei flamazi.

Tot din cauza pietrelor va fi osandit. Atunci cand sufletul ti-e bolovan cuvintele Iubirii sunt acoperite. Si ce ai auzit nu intelegi. Dar crezi ca ai priceput si umflat de o mandrie desarta te ridici sa acuzi. ”Noi L-am auzit spunand ca va darama Templul si ca Il va rezidi in trei zile”. Da, ati auzit, dar ati inteles ceva?

Tacerea Lui e semnul Regelui. Cel ce are puterea tace si face. Cine nu are putere doar vorbeste. Dar de vorbit va vorbi pana la urma. Pentru ca Ana rosteste numele Celui Viu. Si inima lui Hristos tresare. Numele Tatalui Sau rostiti chiar si de o gura pungita si mincinoasa Il face sa vorbeasca:”Da, Eu sunt Fiul Omului!”

Din Eden sarpele a strecurat in urechea Evei cuvintele:”veti fi ca Dumnezeu cunoscand….!” Si iata ca dupa atata cunoastere oamenii se joaca de-a baba oarba. L-au legat la ochi pe Hristos si L-au lovit. Prooroceste, cine Te-a lovit! Bacsisul slugilor e sa petreaca pe seama Nevinovatului. Bestia a inghitit omul si mainile au devenit ghiare, vorbirea a devenit mugete si racnete, fata s-a schimbat in bot, iar dintii au devenit colti. Dar nu au indraznit sa il loveasca mai inainte ca un batran sau scrib sa vina si sa Il scuipe. Ca sa nu isi manjeasca mainile spalate, gata sa praznuiasca Pastele.

E posibil ca numele Pilat sa derive din pileus care era tichia sclavilor eliberati. Posibil sa fi fost libert. S-a straduit sa fie pe placul cezarului. La intrarea in Ierusalim a lasat steagurile romane cu chipul cezarului. A introdus in Templu tablite cu chipul cezarului. A luat din visteria Templului bani cu sila, ca sa construiasca un apeduct. Toata suflarea preotimii il ura. Preotime care in frunte cu Caiafa statea in fata palatului sau fara sa intre, ca sa nu se spurce. Un Pilat care avea sa fie exilat de Caligula si sa sfarseasca ucis de propria mana. Toate acestea pentru ca nu a putut intelege sansa de a fi stat fata in fata cu Adevarul. Nu L-a recunoscut pentru ca nu a venit in manta stralucitoare si cu coroana, ci legat, batut, umil…

Irod Antipa.Ucigas de prooroci, adulterin si tradator il astepata pe Isus ca pe una dintre distractiile zilei. Lui Irod ii place circul. Pentru ca viata lui e o bufonerie. Isus l-a numit vulpoi. Nu il condamna el pe Isus. E vulpoi siret. Il trimite indarat la Pilat. Dar il imbraca pe Isus cu o mantie alba in semn de batjocura. Mantia alba e un semn al regalitatii. Pana si nebunii au cateodata o scanteie de ratiune.

Claudia Procola era sotia lui Pilat. Era din ginta Claudia, care avea mare trecere la Roma. Ea il numeste pe Isus: Om drept, nevinovat! Nu stia politica, nu cunostea legea sau procedurile, nu privea spre prescriptiile religioase. Vazuse un Om drept si Nevinovat. Si era de ajuns sa intervina, chiar daca fara succes.

Un vot democratic. Asa a fost condamnat Isus. Putina apa pe mainile lui Pilat, urletele zarafilor alungati, a negustorilor biciuiti, a scribilor ofuscati, a fariseilor si saducheilor umiliti au dus la condamnarea lui Isus. Venise ziua politei care trebuia platita.

Soldatii au executat ordinul de biciuire si rastignire. Dar coroana de spini, mantaua stacojie, trestia ce l-a lovit in cap si i-a fost data ca sceptru, scuipaturile si batjocora nu erau porunci. Ci sufletul lor bicisnic si innebunit de rele. Nu cautati sa va intrebati: de ce? Nebunia nu are logica.

I, lector expedi crucem! Nu tu, Pilat L-ai trimis la cruce. Ci noi, cei blestemati la intuneric din cauza pacatelor. Quod scripsi, scripsi! Dar noi avem o sansa ca El sa sterga ce e scris de mana noastra. Noi ne-am semnat condamnarea la moarte. Noi am scris-o. Da, mai e o sansa pentru noi, toti.

Traditia spune ca a cazut de trei ori sub cruce. Nu stiu. Dar ce stiu e ca sunt lemn verde…Ajuta-ma, Isuse Hristoase!

Multumim, Simon din Cirena!

Ultimul tribut! Strapuns in maini si picioare, tintuit pe cruce, puterea dragostei Lui mai aduce un rod.

Soarele refuza sa mai priveasca. Se ascunde si ne lasa in intunericul pe care il meritam.

S-a ispravit! Cuvintele refuza sa se mai astearna.

E vineri! Imi plange sufletul. Oare, Doamne, eu am ispravit? Nu vreau sa Te mai lovesc, nu vreau sa Te mai indurerez. Iarta-ma, te rog!

“Tata in Mainile Tale Imi incredintez sufletul! Si eu, Parinte! Primeste-l asa cum este!

joi, 1 aprilie 2010

Saptamana Patimilor - Joi

O zi de joi grabita. Caci cu infrigurare dragostea isi cauta tovarasii. Nu poti muri de Unul singur, fara de un ramas bun de la cei pe care ii iubesti. Caci in jurul mesei am strabatut crivatul timpului. Acolo, stransi in jurul mesei, am capatat puterea de a merge inainte. Grabiti, fiecare cu portia de fericire in fata, am uitat ca masa e mai mult decat a manca. E simbolul luptei cu zarva, nepasarea, rautatea, mitocania. E glasul imbietor al mamei, e mana ei trudita care ne imparte, e zambetul larg al celor ce cu nesat "se strang" in jurul mesei. "Mi-am dorit mult sa mananc acest Paste cu voi!"

O zi de joi tainica. O cina departe de privirile dusmanilor. Nu e spectacol. Nu e parada alimentara. Nu e competitia gurmanzilor. Ci e intimitate si gingasie. Dragostea nu trambiteaza, nu bate din toba. E mai degraba susurul lin ce te poarta in bratele Lui. E tainica. Nu e pranz, pentru ca nu conteaza ce sau cat mananci. E cina, fiindca important e El si cel de langa tine. Nu te uita la pahar, ci la mana care se intinde. La Chipul pe care se oglindeste dorul. "Il voi bea cu voi in Imparatia cerurilor. Nou!"

O zi de joi aparte. Sarbatoarea e vineri. El o face joi. Vineri e ocupat cu altceva. Le spala picioarele in timpul cinei, nu inainte. Ca sa moara datina, ritualul, si sa invieze omul, semenul. Pe care trebuie sa il cauti si sa il slujesti. "Deci daca Eu, Domnul si Invatatorul vostru.... si voi sunteti datori!"

O zi de joi pe note. Cel putin 15 binecuvantari trebuie cantate. Din Egipt pana in prezent trebuia sa iti aduci aminte. "Dai lanu!" Indeajuns noua Doamne! "Dai li!" Indeajuns mie, Doamne! E prea mult cat ne-ai dat. Multumim ca nu ne-ai dat ce meritam, ci ne-ai dat ce ai vrut Tu. Aleluia! De la 113 la 118. Fiecare psalm. Sau mai bine: de dimineata pana seara! Nu poti birui Ghetsimani daca nu te duci spre el cu o cantare pe buze. "Dupa ce au cantat cantarea au iesit in muntele Maslinilor."

O zi de joi a despartirii. Mai intai o despartire vesnica. Nu doar ai plecat de la masa Iuda, nu ne voi mai vedea niciodata! De aceea intind Mana in blid, ca sa iti dau cea mai buna bucata. Prietene! Prieten, pentru ca eu nu uit 3 ani de partasie. Nici o clipa frumoasa. Doar ca prezentul, clipa rea de acum, poate nimici tot binele. Si tu si Eu vom muri. Tu....pentru totdeauna. Ma doare pentru tine. Cu ei Ma voi reintalni. Duminica. Si mai apoi de cate ori vreti voi. Dupa Mine, nu as mai pleca niciodata......"Atunci toti ucenicii L-au parasit si au fugit"

O zi de joi pentru mine. Ajuta-ma Isuse drag!