Am fost in avionul care a luat foc!

Unii au intitulat stirea: “zbor de cosmar”! Altii i-au zis “spaima in aer” sau “avionul groazei”. Putin conteaza titlurile care se dau pe pamant.

Pe scurt. La ora 18.15 de la Roma trebuia sa decoleze un avion al companiei Blue Air, cu destinatia Bucuresti. Dupa aproape o ora de stat in avion, pe la ora 19.40 am decolat. Am auzit un zgomot metalic neregulat si la putin timp o bubuitura. Motorul din stanga a luat foc. Fereastra mea era chiar in dreptul motorului avariat.

Pasagerii au inceput sa strige. Mai ales ca nimeni dintre personalul avionului nu spunea nimic. Teama noastra a fost ca pilotul nu observase ca motorul a luat foc. Unii s-au ridicat cu gand sa mearga spre cabina pilotului.

S-a creat panica. Oamenii au inceput sa strige:”vom muri!”. Strigau la pilot:”opreste avionul”! In jur tinere, copii, plangeau.

Mai apoi vocea unui insotitor de bord s-a facut auzita. Ni s-a spus ca pilotul a observat ca motorul a luat foc si ca s-a intrerupt alimentarea cu combustibil. Incendiul s-a oprit. Am ramas intr-un motor. Parcusesem o distanta mica din momentul decolarii.

Pilotul ne-a comunicat ca vom ateriza de urgent pe aeroportul din Roma. Am luat altitudine. Am urcat cam pana la 3000 de metrii. Avionul s-a intors spre Roma.De doua ori am pierdut altitudine. Am cazut in gol.

Am aterizat. Oamenii au izbucnit in aplauze. De jur imprejurul avionului autospeciale pregatite pentru interventie. Nu a mai fost cazul.

Am coborat. Unii nu s-au mai urcat. Cei mai multi erau suparati pe Blue Air si pe Romania. Un grup de tineri s-au imbatat.Langa mine o tanara tremura ca frunza. Telefoane mobile peste tot. Oamenii povesteau ce li s-a intamplat.

Dupa 6 ore am aterizat la Bucuresti cu o alta aeronava. Rude, prieteni, s-au imbratisat. Televiziunile filmau, cautau sa ia interviuri.Va demara o ancheta pentru ca avionul era nou si in garantie.

Aceasta este stirea…!



Luni dimineata m-am trezit. Eram in garsoniera bisericii Muntele Sionului din Roma. Avusesem un vis care m-a marcat puternic. Fetele mele, Aniela si Carina erau in camera alaturata. Pentru prima data m-au insotit in lucrarea lui Dumnezeu. Le-am chemat langa mine si le-am povestiti visul:

Ajunsesem la poarta cerurilor. Acolo erau doua intrari apropiate. Una era catre rai si una era catre iad. Am observat ca toti oamenii care ajungeau acolo se indreptau spre intrarea catre rai. Insa acolo era un inger. Si unii dintre ei erau aruncati spre cealalta intrare care ducea spre iad. Am vazut o persoana cunoscuta care a fost asa aruncata.

Am inteles atunci de ce Biblia spune ca unii vor fi “aruncati in intuneric…”. Pentru ca de fapt nimeni nu mergea spre iad. Toti se indreptau spre intrarea catre rai.

La un moment dat ingerul de la poarta s-a indreptat catre mine si mi-a spus:

”- Tu ce faci?.

- Eu i-am raspuns:nu cred ca este timpul ca eu sa fiu aici!

- Asta nu depinde de mine, mi-a spus el, ci de Dumnezeu.Am inteles ca trebuie sa vorbesc cu Dumnezeu.Am vrut sa il intreb cum pot sa il gasesc pe El, dar ingerul a plecat. Atunci mi-am amintit ca nu trebuie sa merg undeva ca sa il gasesc pe Dumnezeu ci e suficient sa ma rog ca El sa vina. M-am rugat. Atunci un nor luminos a aparut si in nor era un chip. Am vorbit:

- Cred ca eu nu trebuie sa fiu acum aici!

- Asa este, mi-a spus. Dar vreau sa iti amintesti ca ti-am daruit viata.”

Am vorbit cu Aniela si Carina. Le-am spus ca eu cred ca visul acesta insemna ca trebuie sa multumesc Lui Dumnezeu pentru ca mi-a scapat viata. Cu doi ani inainte am avut un accident de masina teribil. Numai mana Domnului m-a protejat. Atunci Dumnezeu printr-o descoperire ma instiintase. Credeam ca semnificatia visului era aceea de a nu uita sa multumesc Lui pentru ca mi-a dat viata.

M-am intalnit cu Andreea. O tanara de la noi din biserica care urma sa se intoarca la Bucuresti cu acelasi zbor ca si noi. Impreuna cu George, diaconul bisericii, si Lidia sotia pastorului, am mers la un supermarket. Pe drum visul avut revenea continuu. Le-am povestit si lor visul.

Pe la pranz ne-am intalnit cu pastoral bisericii, Stelian Mag, care ne-a condus la aeroport. La pranz i-am povestiti si lui visul. A ramas pe ganduri.

Ne-am despartit. Ne-am imbarcat. Am decolat. Apoi avionul a luat foc. Copilele mele s-au speriat. Carina a inceput sa planga. Pentru o clipa am simtit fiorul mortii. O clipa de groaza. Mi-am inchipuit ca din moment in moment avionul va exploda. M-am uitat la fetele mele si mi-a parut rau ca nu vor vedea mare lucru din viata aceasta. M-am gandit la Mina, la sotie, si la faptul ca va ramane fara familie. Si m-a luat frica.

Apoi mi-am amintit de vis. De faptul ca Dumnezeu mi-a spus ca nu era timpul sa fiu la portile vesniciei. De faptul ca imi daruieste viata. In fapt, a doua oara. Si le-am spus fetelor sa nu se teama. Le-am amintit de vis. Au prins curaj.

O pace deosebita a coborat peste mine. Am simtit maretia unui Dumnezeu care poarta de grija. Am simtit ca nu sunt o intamplare. Ca am pret in ochii Domnului. L-am iubit. Am plans la gandul ca El isi face timp sa ne instiinteze. M-am rugat cu copilele si i-am multumit. Inca sunt coplesit. Fiindca Dumnezeu ne-a dat viata. Dar mai ales ca ne poarta de grija. Ca este atat de iubitor incat ne vorbeste. Nu stiu cum sa spun acest lucru in cuvinte. Mi-e teama sa nu Il supar. Dar ce bine e sa ai un Dumnezeu care te iubeste in acest fel.

Stau acum in fata computerului si nu stiu ce sa numesc vis si ce sa numesc realitate. Mai puternica decat incendiu, decat frica mortii, decat spaima familiei este recunostinta. Mai real imi pare visul. Unde Dumnezeu mi-a transmis ca nu a uitat. Ca stie. Si ca iubeste. Sunt tare recunoscator ca El are timp pentru fiecare.

Prieteni! Cerul e o realitate. Dumnezeu e viu. Sa fim atenti la decolare!

Intentionat am lasat numele pastorului si al diaconului din Roma. La fel si al Andreei din biserica Betel. Va rog sa ma iertati. Dar poate unii se vor indoi. Fiti va rog nu martorii mei, ci ai Lui. In fond in toate aceste este vorba despre El. Despre Dumnezeu, iubitorul de oameni. Fii slavit, Tata!

Experienta de cosmar! Aripa unui avion a luat foc in timpul zborului

StirileProTV.ro

Răni curate sau murdare!

De plans, plang mulţi!Mulţi semeni sunt răniţi.Dar nu toţi vin din război.În fapt, prea puţini au răni onorabile.Nu te poţi lăuda cu rănile căpătate prin şanţurile păcatului.O inimă sangerandă în care s-au infipt colţii patimei nu va atrage compasiunea aproapelui.O ciroză datorată beţiilor, o casă sau afacere pierdută datorită desfraului, nu se numeşte criză.Se numeşte prostie, ignoranţă, patimă.Nu toate rănile capătă decoraţii.Nu toate rănile trebuie vindecate obligatoriu de Dumnezeu.
Iată ce spune David:

1(Un psalm al lui David. Spre aducere aminte.) Doamne, nu mă mustra în mînia Ta, şi nu mă pedepsi în urgia Ta.2Căci săgeţile Tale s’au înfipt în mine, şi mîna Ta apasă asupra mea.3N’a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mîniei Tale; nu mai este nici o vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu.4Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sînt prea grele pentru mine.
5Rănile mele miroasă greu şi sînt pline de coptură, în urma nebuniei mele.
6Sînt gîrbovit, peste măsură de istovit; toată ziua umblu plin de întristare.7Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele, şi n’a mai rămas nimic sănătos în carnea mea.8Sînt fără putere, zdrobit cu desăvîrşire; turburarea inimii mele mă face să gem.9Doamne, toate dorinţele mele sînt înaintea Ta, şi suspinurile mele nu-Ţi sînt ascunse.10Inima îmi bate cu tărie, puterea mă părăseşte, şi lumina ochilor mei nu mai este cu mine.11Prietenii şi cunoscuţii mei se depărtează de rana mea, şi rudele mele stau de o parte.

Cu ochii înroşiţi de ecranul calculatorului şi inima înnegrită de imaginile spurcate, te imbolnăveşti.Eşti bolnav de insomnie.Te frămantă fel de fel de coşmaruri.Conştiinţa supurează şi inima este toată o rană.Stins, vlăguit, te strecori ca o umbră prin viaţă.Te bantuie divorţul, te macină moara alcolului, te striveşte greutatea urii.Taci.Nu vorbeşti cu nimeni.Eşti rănit.Plângi şi te plângi.Dar nu te opreşti din nebunie.Prin rănile deschise se va scurge vlaga, viaţa.De ce Doamne?Unde eşti Doamne?Nu vezi că sunt rănit? Şi Dumnezeu tace.De fapt El a vorbit:
Iată acum ce mai faceţi: Acoperiţi cu lacrimi altarul Domnului, cu plansete şi gemete, asa încât El nu mai caută la darurile de mâncare, şi nu mai poate primi nimic din mâinile voastre. (Mal.2:13)

Opreşte nebunia fărădelegii.Lacrimile tale sunt lacrimi de crocodil.Plangi dar iei păcatul de la capăt.Acesta e nebunie.Dumnezeu nu e aspirator universal.Acestea sunt răni murdare.Răni ale ruşinii.Nu vorbesc aici de cei morţi.Ci de cei ce zic despre ei că sunt vii.Care sunt în casa lui Dumnezeu.Rănile păcatului sunt răni murdare.Pline de coptură.Miros greu.A mort.A hoit.


Rănile Lui sunt deschise.Curge sange.Pe lemnul crucii, dispreţuit, zace un om al durerii.Scuipat, acoperit de răni lăsate de biciul roman, este răstignit.Uăăă! Strigă circul lumii acesteia!Străpuns, zdrobit, pedepsit şi lovit.Aşa era omul Isus.Dar nu erau răni de prin sanţurile păcatului.Ci rănile iubirii care nu a fost înţeleasă.El a refuzat să trăiasca ca lumea.A trăit frumos.Iubind pană la capăt.Fără să facă compromisuri.Fără să mintă sau să înşele.De aceea rănile Lui pot tămădui pe alţii.Fiindcă Dumnezeu le onorează.Prin rănile Lui suntem tămăduiţi, spune Isaia.

În cartea Iov se spune că Dumnezeu face o rană şi tot El o vindecă.Dar Dumnezeu nu face răni murdare.Nu sunt răni ale păcatului, ale nebuniei.Ci sunt rănile omului care refuză să se lase îngenunchiat de compromis.Sunt oameni care trăiesc verticali într-o lume gârbovă.Sunt catalogaţi ca fanatici.Sunt jigniţi de cei care se bălăcesc în noroi.Sunt de multe ori răniţi.Dar rănile lor sunt curate.Sunt onorabile.Sunt răni frumoase în ochii lui Dumnezeu.

Tu ce fel de răni ai creştine?

Diazepam, red bull şi bragă!

“Mai e şi ceva de învăţat, nu numai de văzut, pe lumea aceasta” Constantin Noica

La ceva vreme după turneul Cireşarii Sud frământ amintiri. Cumva sudul ţării e ca blogul meu. Încremenit pe aceiaşi pagină. Refrenul unui cântec creştin spune: “eu stau şi aştept să se întâmple ceva…!” Iar după o vreme înţeleg că singurul lucru care se întâmplă e …că stau!
De câte ori mă găndesc la ceea ce a fost mă surprind privind pierdut în zare. Cu gândul să mă sprijinesc de ceva ca să nu mă ia cu ameţeli.
În fiecare seară Vladimir s-a chinuit să doarmă. Pe lângă faptul că e nocturn e şi matinal. Înfricoşător…! Nedormiţi, presaţi şi derutaţi de ceea ce vedeam zilnic. Aşa s-a ajuns la formula cu diazepamul. Puţină odihnă furată nopţii. La Galaţi seara, tărziu, după ce am trecut cu bac-ul separaţi, mă pregătem să recuperez microbuzul cu instrumente. Cu un red bull langă mine, făceam calcule. E 23,30. Pănă vin ei, pănă ajung eu, pănă ne întălnim şi îi conduc la locul unde eram cazaţi se face 1,30 dimineaţa. Deci pot sa îl beau. Efectele se vor risipi pănă termin. Tot calculănd l-am văzut pe Vladimir că îşi ia diazepamul cu red bull meu. E una dintre revelaţiile acestui turneu.
Între diazepam şi red bull e de fapt povestea sudului. O toropeală săcăietoare a bisericii. Toropeala de a doua zi. Cea după ce ai luat diazepamul ca să dormi. Altminteri dacă stai treaz şi te găndeşti la ce se întămplă, îţi creşte barba automat. De necaz, de durere. Durerea unui sud în care oamenii nu sunt religioşi. Sunt pur şi simplu truditori. Problema sudului nu e aceea că trebuie să lupţi contra reliogizităţii oamenilor. Mulţi nu o au. Acolo oamenii luptă pentru existenţă. Cultivarea sentimentului religios e o aventură. Nu poti construi pe o educaţie spirituală, oricum ar fi ea. Fiindcă lipseşte. E nevoie de un mesaj axat pe problemele de viaţă curentă. Şi de o manifestare a puterii lui Dumnezeu. În şi prin biserică.
Materialism, filosofii la colţul birtului, viaţa amestecată cu seminţe de floarea soarelui, ocultism, misticism şi multă lene! Iată pictograma unui sud mâncat de Bărăgan. Fără evlavia sădită de o bunică credincioasă, făra o cultură evanghelică ca în Ardeal, sudul apare ca o zonă în care puterea Lui Dumnezeu şi un mesaj realist, cu răspunsuri concrete sunt necesare. Slujitorii sunt insomniaci datorită greutăţilor mari. Fiecare cu diazepamul lui caută să supravieţuiască. Duminica sau la căte un eveniment un red bull rezolvă problema. Organismul a slăbit. Funcţiile motorii sunt la jumătate. Prospeţimea viselor dumnezeieşti e înlocuită cu un energizant pămăntesc. Dezamagiţi, lăsaţi singuri, fără susţinere, cei mai mulţi dintre slujitori trăiesc cu diazepam şi red bull. Nicăieri în ţară nu este mai multă izolare ca în sud. Slujitorii stau şi aşteptă să se întămple ceva. O viziune la nivel de sud, nu există. Slujitorii sunt fiecare cu cutia lui. Cu biserica sa. Resuse fenomenale sunt ignorate. Nu sunt ochi pentru ele. Tineretul e ca un vulcan care stă să erupă. S-a creeat o mentalitate de clientelism. De aservire a omului de către om. De aşteptare a ceva sau cuiva. Parcă am fi clienţii nu slujitorii lui Hristos. Neputinţa e peste tot. Cu atătea justificări. Nu sunt oameni. Nu sunt slujitori. Nu sunt bani. Oamenii sunt împietriţi. Bisericile sunt divizate şi preocupate doar de propria firmă. Respectul între slujitori care conferă demnitate şi bucurie este înlocuit de aservire şi neînţelegeri. Marea viziune este scaunul propriu şi nu tronul Împărăţiei. Paradoxul stă în faptul că există resurse. Că unul şi acelaşi slujitor dezamăgit, toropit, insomniac poate deveni peste noapte un slujitor plin de speranţă, proaspăt, treaz. Am văzut asemenea transformări.
Undeva în Galaţi, mergănd pe stradă am văzut o tonetă care vindea bragă. Şi îngheţată. Grupul cireşarilor nu ştia ce este braga. Toţi au cumpărat îngheţată. Cu nume sofisticate, culori aprinse şi etichete strălucitoare. Eu şi Vladimir am luat bragă. Un produs romănesc din moşi strămoşi. Natural, cu iz de Creangă şi Fănuş Neagu. Am incercat braga romănească. Nu toţi. Unii nu au avut curajul. Vladimir a baut pe nerăsuflate. A mai luat. La pachet. Eu am băut dar nu cu nesaţ. Parcă cea de Moldova e mai reuşită. Socata îmi place mai mult. Braga a fost cea de-a doua revelaţie.
Dumnezeu ne-a dat un Vladimir Pustan. Şi nu numai. Atăţi oameni valoroşi slujesc Domnului. Dumnezeu ne-a dat o ţară deosebită. Un spaţiu creştin. Cu valori conservate în spaţiul mioritic. Cu bragă şi socată romănească. Cu zacuscă şi măncare de urzici. Şi noi alergăm după soluţii de import. Îngheţata pe care am cumpărat-o a fost cea mai mare păcăleală. Arăta bine, promitea mult. Apă îngheţată cu minciună de căpşuni sau fistic sau mai ştiu eu ce. Dumnezeu ne-a daruit resuse. E nevoie doar de unitate creştină. De întoarcerea la valorile şi crezul creştin. De credinţa că Dumnezeu lucrează cu noi şi prin noi, slujitorii săi. De evanghelizare 100%. Ne-am instituţionalizat. Ne-am domnit. Am creeat fel de fel de reguli şi structuri. Am facut din pastor un boier. Reflectoarele sunt mai importante ca lumina lui Hristos. Ce e de făcut? O porţie de bragă ar rezolva problema. Adică să ne uităm în propria curte pentru a găsi soluţii. Să ne punem nădejdea în Dumnezeul care iubeşte Romănia. Să ne întoarcem noi, slujitorii, la Dumnezeu. Cu post, plans şi mărturisire. Şi apoi să îndrăznim. Să mergem cu făgăduinţele lui Dumnezeu ca sub un steag. De dragul lui Hristos. Vom primi putere. Vom primi mesaje. Simplitate, naturaleţe şi credincioşie. Urăsc diazepamul. Că mă toropeşte. Mai bine nu mai dorm şi mă rog. Şi strig şi plăng. Urăsc red bull-ul. Că este un energizant de import. Care te lasă după consumare epuizat şi năuc. Mai bine bragă. E naturală. E simplă. E romănească. E mai la îndemănă. Cu alte cuvinte, ce avem noi trebuie folosit. Unindu-ne, rugăndu-ne, postind şi iubind. Unii pe alţii şi împreună pe Dumnezeu.

DOR SI DOARE

Doare atunci când nu pricepi,
Doare şi când prea pricepi.
Dor de ce-urile toate,
Doare vorba „Nu se poate!”,
Doare timpul ce se scurge
Şi limanul care fuge.
Dor priviri şi chicoteli
Şi grămezi de aiureli,
Dor speranţe destrămate
Şi dor visurile toate.
Doare acum inima mea,
Dar mai am un dor în ea:
Dor de Tine,de Iubire.
Ne vedem în nemurire!

de Mina Ianovici

BÂRFA REA ŞI PUTUROASĂ

Chef de vorbă rău şi mare
Te-ai umflat şi nu te doare.
Tot într-una scormoneşti,
Să vorbeşti, să tot vorbeşti,
Ce se cade, ce nu prea,
Care e părerea ta despre tot ce te-nconjoară.
Vorba lungă ne omoară.
O beţie de cuvinte care –nşiră până minte.
Bârfă rea şi puturoasă,
Ţi-ai întins cucoană masă
Şi-ai chemat pe mic ,pe mare
Să se-ndoape cu matale
Până când în gât le-o sta
Plata pentru masa ta.

de Mina Ianovici

Pledoarie pentru Duhul Sfant!

3.Goliciunea
Partea a doua

În plan general două realităţi stau faţă în faţă: biserica şi lumea. Lumea nu ne poate birui.Deşi lumescu prinde teren.

Lumea are spitale şi medicamente.Acolo tratează bolnavii.În felul ei.Rece, contra cost, pe bază de pile.
Pe de altă parte Biserica are darurile Duhului Sfînt.Dar de vindecare.Ar trebui golite farmaciile.Să dea faliment spitalele.Din cauza unei biserici umplute de prezenţa lui Dumnezeu.În care Duhul Sfănt să umple de daruri.Este şocant să citeşti că Isus Hrisos a vindecat toţi bolnavii care veneau la El(Matei 8 cu 16).Dincolo de şchiopii noştri avem o teologie şchioapă.În care justificăm eşecurile.Şi nu căutăm să înţelegem cauzele eşecurilor.O biserică a darurilor Duhului Sfânt.Dar de vindecare.Care trebuie cerut.Care cu bucurie ne este dat.Pentru că biserica este împodobită de Dumnezeu.Nu în felul lumii cu zorzoane strălucitoare.Ci cu daruri.

Ameţiţi de atătea teorii care de care mai elucubrante.Savanţii prezintă scenarii cu privire la viaţă, la viitor.Cu inima strănsă oamenii se uită după vreun meteorit sau vreo civilizaţie verde cu antene pe cap.Aceasta este ceea ce poate lumea.
Pe de altă parte Biserica are darul înţelepciunii şi cunoştinţei.Un Galileo care a găsit explicaţia în Biblie.Pămăntul e rotund.Pentru că ne-o spune Iov.Fluxul şi refluxul.Atomii, particolele vieţii sunt acolo in cartea Evrei.Un Pavel care cutreierănd Atena face de ruşine filosofia.Prin puterea Duhului Sfînt.Al darurilor de înţelepciune şi cunoştinţă.

Lumea propune soluţii.Platforme ideatice.În speranţa că va avea cetăţeni onorabili.Legii noi şi aspre.Mecanisme punitive.Dar fără folos.
Pe de altă parte Biserica are daruri.Darul credinţei.Dincolo de care munţii se mută.Darul credinţei care aduce pe Dumnezeu în prim plan.Care face din oameni stănci de neclintit.Puternici, hotărăţi neşovăitori în a spune tuturor că numai prin Dumnezeu omul poate deveni om.

Lumea uimeşte cu cuceririle ei.Oamenii au păşit pe lună.Dar fiecare an aduce un necaz.Un necaz aviar sau mai nou porcin.Neputincioasă, lumea priveste hotarele ei.Limitele peste care nu poate trece.
Pe de altă parte Biserica are daruri.Darul minunilor care face din hotare biete dâre de praf pe care la spulberă văntul Duhului Sfânt.Totul e cu putinţă dacă crezi.Morţii înviază.Leproşii, incurabili acelor zile, sunt vindecaţi.Pentru că Dumnezeu e miracol.Pentru că Biserica poartă numele Fiului Său.De aceea Duhul Sfânt împarte daruri.Ca biserica să nu fie goală.Să nu adoptăm efecte speciale.Muzicale sau oratorice.Nu prin planificare aridă.Nu prin program religios.Ci prin daruri, El să strălucească şi să se poată vedea goliciunea lumii.Şi frumuseţea bisericii.

Lumea fardează nelegiuirea.O numeşte drepturi.Obligaţii.Toleranţă.Minorităţi sexuale.Libera exprimare.În timp ce inundaţiile lasă oameni fără casă.Ruşinea are haine de carnaval.Face ţăndări retina şi umileşte veşnicia.Pentru că în spate se pregăteşte o intare in scenă.A omului fărădelegii, fiul pierzării.Spurcăciunea are deja faţă.Pe toate canalele tv se revarsă în casele bieţilor navii care caută „relaxarea”!Fărădelegea se bea ca apa.Limba macină ca o moară fără oprire.În speranţa unor răspunsuri care nu mai vin.
Pe de altă parte, Biserica are daruri.De descoperire.Prorocii, deosebirea duhurilor.Cel rău scrăşneşte.Dar nu poate înainta.E aici o biserică.Cu daruri.Care este frănă şi barieră pentru amăgirile nelegiuirii, pentru lucrarea de rătăcire a celui rău.E lumina care luminează.Este răspunsul lui Dumnezeu la durerea care s-a aşternut.

Istoria se scrie în trei nunţi.O nuntă în Eden.Pe care a ruinat-o cel rău.Cu ajutorul nostru.O nuntă la Cana.Un nou început.Al semnelor lui Isus.O nouă eră.A umblării cu Hristos.Dar încă în nedesăvărşire.Încă cu crizele după noi.O a treia nuntă în cer.Mirele,Hristos şi Biserica, Mireasa.Unde crizele se sfărşesc.Unde diavolul nu se poate strecura, nu se poate şerpui amăgitor.Deocamdată lumea pare mireasă şi biserica Cenuşăreasa.Deocamdată.Din vina cui?
Ea, biserica, e raspunsul lui Dumnezeu la lumea această pierdută.O biserică împodobită cu daruri intr-o lume golită de sens, rănită, ameţită, minţită.

Pledoarie pentru Duhul Sfant

3.Goliciunea

„Quod erat demonstrandum”!Aşa spuneau latinii.Ce era de demonstrat, s-a demonstrat.Interesant este că oamenii zilelor noastre ar folosi mai degrabă expresia:”S-a spus ce era de spus”!Pentru că vorbele au luat locul faptelor.Folosim o mulţime de vorbe în dorinţa de a umple golurile.Declaraţiile sunt atât de mari şi faptele atât de mici.Viaţa nu se armonizează cu vorbele noastre.

Există două vorbe care reprezintă astăzi pe mulţi:”iarăşi şi măcar".

”Iarăşi au întristat pe Dumnezeu”.Lipsa de consecvenţă în relaţia cu Dumnezeu duce la următoarea concluzie:suntem tare goi!Duminică de duminică reedităm legenda meşterului Manole în varianta evanghelică:
- ce construim duminca, dărămăm în cursul săptămănii.Ba, din nefericire, unii stau şi privesc cum alţii se străduiesc.Ei nu mai fac nimic de mult.

Apoi mulţi folosesc cuvăntul măcar.Măcar o dată pe săptămănă să merg la biserică.Măcar la cină să vin şi eu.Măcar o poezie să spun şi eu.Măcar 5 minute să mă rog.Măcar o căntare...!Deşi atunci cănd ne rugăm nu folosim niciodată cuvăntul măcar.Nu spunem:”Doamne dă-mi măcar fundaţia de la casă".Ci ne rugăm pentru casă.Nu spunem la boală:"vindecă-nă doar de strănut".Ci spunem:''vindecă-mă complet!"

Atăt de goi deşi avem un Dumnezeu atăt de plin.Deşi avem posibilitatea plinătăţii prin Duhul Sfânt.

În plan personal Duhul Sfănt rodeşte în omul credincios.

Dragostea care nu ia pauză niciodată.
Bucuria care îl face pe Dumnezeu să fie dorit de cei din jurul tău.
Pacea care doar pe buze e un afront, dar în fapte este o laudă pentru El.
Îndelunga răbdare care este antidotul lumii acesteia grăbite, imature, nervoase.
Bunătatea care îl face pe credincios comestibil,pentru că trebuie să fie o păine caldă.
Facerea de bine care îmbracă, spală,hrăneşte fără a face calcule omeneşti.
Credincioşia care ne redă demnitatea de a fi verticali.
Blăndeţea care umblă cu leac după ea pentru rănile celorlaţi.
Înfrănarea poftelor care este ştiinţa umblării cu Dumnezeu.

Duhul Sfănt este de dorit nu ca să ne facă turbo creştini.El nu îţi dă plămăni ca să strigi mai tare decât ceilalţi.Duhul Sfânt nu înseamnă doar vorbire în limbi.

Ci mai degrabă o vorbire în fapte.Un limbaj al trăirilor pentru şi de dragul lui Dumnezeu.Un limbaj al caracterului.
Ca să nu mai fim goi.Ci plini de roade bune.Oameni de cursă lungă.Nu doar un sprint vrea Duhul Sfănt.Ci să facă din tine un alergător de fiecare zi.Un maratonist al Domnului.
Plin de roadă.Cu un caracater care să pună lumea pe gănduri.Care să îi facă să roşescă şi să întrebe:”unde e biserica la care mergi?"

Va urma!