Omul este o fiinta care simte nevoia sa creada, atat el cat si ceilalti, ca realizeaza anumite lucruri mai bine decat altii. Sa fii bun in ceea ce faci este o latura a implinirii umane. Dar, daca ai sansa de a fi bun in ceea ce faci, "mai bun decat ceilalti", ajungi sa te crezi superior, iar superior nu poti fi decat in raport cu inferiorii.
Ca si in vremea lui Solomon, inca mai e valabil faptul ca "orice mestesug si orice iscusinta isi are temeiul in pizma unuia asupra altuia."
Daca vei cauta sa faci fata nobil, crestineste succesului, vei accepta a doua lupta a invingatorului, lupta cu sentimentul distructiv al propriei superioritati.
O pierdere ne pandeste tot timpul. Daca nu am pierdut pe dinafara, incepe lupta pentru a nu pierde pe dinauntru, sau poate nici macar nu mai incepe.
Ma plangeam odata unei cunostinte ca nu imi iese nici cel mai mic lucru, daca nu intervine Dumnezeu sa imi dea putere, intelepciune si atatea alte lucruri. Raspunsul m-a facut sa imi treaca parerea de rau ca lucrurile stau asa. Mi-a spus ca ea se straduieste in fiecare zi sa creada ca are nevoie de Dumnezeu, pentru ca ei ii ies bine toate lucrurile, fara o stradanie foarte mare. Am tras concluzia ca e un handicap sa nu iti iasa bine ceea ce faci, dar ar putea fi un handicap mai mare sa iti iasa lucrurile bine mereu, asa cum ne dorim toti.
Daca nu ni se indeplinesc dorintele, putem deveni frustrati, rautaciosi, cartitori, ursuzi sau poate vom alege constient, pentru ca este o problema de alegere sa fim smeriti, blanzi, multumiti in lipsurile noastre, multumiti cu fraul pus de Dumnezeu, de vremuri, de intamplari, sau chiar de noi insine, pentru ca, vrem - nu vrem ne intalnim oricum rodul umbletelor noastre.
Dar si invinsii si invingatorii iuresului social au nevoie de acelasi lucru: detasare - detasare de pierdere si detasare de castig, pentru a nu se inrai.
"Urma alege", iar la urma nu va mai conta ce te-a inrait, castigul sau pierderea, pentru ca barometrul masoara sufletul, iar daca se arunca o privire si spre fapte, este pentru a vorbi din nou despre suflet, cel care se va desprinde la final si va pleca spre locul pe care si l-a pregatit zi de zi, o viata.
Aseara, cineva mi-a dat un sms cu urmatorul continut: "are ceva daca stau acasa si ma rog?". O persoana ranita prefera sa evite oamenii din biserica care i-au adus durere.
E oare Toma exemplul potrivit pentru a spune celor raniti sa vina la biserica? Am auzit de atatea ori expresia: "Toma nu a venit la biserica si a ratat intalnirea cu Domnul. Aveti grija sa nu faceti si voi la fel!"
Ucenicii erau impreuna, dar cu usile incuiate de frica iudeilor. Nu prea semana cu o biserica. Folosim exemplul lui Toma si declaram necredinciosi pe cei ce nu vin la biserica. Nu mi se pare corect.
Corect este sa intreb daca Hristos mai vine la biserica! Sigur, am auzit ca nu trebuie sa privim la oameni. Am auzit, de asemenea ca Dumnezeu este prezent la biserica inainte ca oamenii sa vina. Sunt nedumerit. Ce sa faca Dumnezeu de Unul Singur la biserica? Sa deschida usile, ferestrele? Nu vreau sa fiu ireverentios. Dar am citit in Biblie ca Hristos locuieste in noi. Ca El a luat chip in oamenii credinciosi. Si atunci, nu noi suntem cei ce Il aducem pe Dumnezeu la biserica? Daca fiecare dintre noi L-a pastrat pe Dumnezeu in cuget si in inima, atunci El vine odata cu noi la biserica. Altminteri...
Toma necredinciosul? Da, in sensul in care Hristos i-a spus sa fie credincios si nu necredincios! Apelativul acesta I l-a atribuit Hristos! Dar s-a terminat bine. Toma a plecat in India si a murit martir la Maderas. Eu plec acasa de la biserica si nu ma schimb, sau ma schimb greu. Si nu ma omor cu firea de nimic. Daramite sa mor pentru Hristos!
Cel mai aproape de inima mea e faptul ca Hristos e tare bun. Privesc in nadejde spre duminica Tomei. Doamne vino si vorbeste-ne! Simpla Ta prezenta va vindeca necredinta noastra!
Vineri.O zi fara dimineata pentru Isus. Din noapte in noapte. Un ceas al intunericului. Al patimilor Lui Hristos
Vineri. Totdeauna cel se ridica e singur. Hristos e singur. Cel mai singur dintre toti solitarii. Prea sus esti Hristoase ca sa poata sta cineva langa Tine. Tu esti singurul treaz fiindca esti tare sus. Mai sus decat putem intelege noi, oamenii.
Iuda nu doarme. Pentru ca raul nu doarme. Umbla sa scoata oamenii din casa si sa le puna in mana ciomege si bate. Mai bine dormiti decat sa bantuiti in cautare de sange nevinovat.
Slugi, portari, oamenii ce tineau o matura pana mai deunazi, s-au suit sa puna mana pe Isus. Puterea gloatei. In fruntea ei e mereu un Iuda. Cu gesturi de prieten, cu sarutul perfid dar urmat indeaproape de cei usor de prostit .In frunte e diplomatul, in spate e prostimea. Se merita unii pe altii.
Bagati sabia in teaca! Nu faceti din mine o capetenie pamanteasca! Nu ma reduceti la dispute marunte, la luptele voastre firesti! Eu birui nu cu sabia ci cu crucea! Daca nu ati fi dormit ati fi auzit ce M-am rugat:”faca-se Voia Ta, Tata!”Pana sa plecati la razboi stati de vorba cu Mine!
Ana a fost Mare Preot 7 ani. Dar in 7 ani a strans destui bani si influenta ca sa domneasca in continuare prin ginerele Caiafa. Cinci din fii lui vor fi mari preoti. Unul dintre ei, pe nume Ana, va ucide cu pietre pe Iacov, fratele Domnului. Nu mai ai loc de ei. In biserici David moare batran, fluierand a paguba. Se reprofileaza pe doine triste. Pentru ca Ana cu familia va fi preot din neam in neam. Scapa-ne Doamne de blestemul sa ne fie Ana preot si ridica pe David!
Ana are un aprod. Slugoiul badaran care il palmuieste pe Isus. Totdeauna gata sa apere stapanul ros de patimi si invechit in rele. Il vezi mereu pe langa pastor. Cu o perie in mana si un pahar de apa. Sa isi clateasca gura uscata de atatea dulcegarii gretoase.
De la Ana la Caiafa drumul trece pe la Petru. Care se jura ca nu il cunoaste. Cu o privire Isus i-a spus: Eu tot te iubesc! Dar Petre, nu mai fi cocos! Mai bine miel. Transformarea sa va face prin noianul lacrimilor varsate cu amar. Asa devine orice cocos mielul lui Hristos! Iarta-ma sfinte Petru, ca eu despre mine vorbesc!
Caiafa e tot una cu Chifa. Adica piatra. Cand zorii se revarsa, Hristos e prins intre doua pietre. O piatra e Petru. Piatra prietenilor care L-au parasit. Caiafa e cealalta piatra. A religiei care omoara. Intre aceste doua pietre e graul care se macina. Din El se va face Paine. Painea vietii. Nu fugiti de cei ce va macina. Asa se face painea care hraneste pe cei flamazi.
Tot din cauza pietrelor va fi osandit. Atunci cand sufletul ti-e bolovan cuvintele Iubirii sunt acoperite. Si ce ai auzit nu intelegi. Dar crezi ca ai priceput si umflat de o mandrie desarta te ridici sa acuzi. ”Noi L-am auzit spunand ca va darama Templul si ca Il va rezidi in trei zile”. Da, ati auzit, dar ati inteles ceva?
Tacerea Lui e semnul Regelui. Cel ce are puterea tace si face. Cine nu are putere doar vorbeste. Dar de vorbit va vorbi pana la urma. Pentru ca Ana rosteste numele Celui Viu. Si inima lui Hristos tresare. Numele Tatalui Sau rostiti chiar si de o gura pungita si mincinoasa Il face sa vorbeasca:”Da, Eu sunt Fiul Omului!”
Din Eden sarpele a strecurat in urechea Evei cuvintele:”veti fi ca Dumnezeu cunoscand….!” Si iata ca dupa atata cunoastere oamenii se joaca de-a baba oarba. L-au legat la ochi pe Hristos si L-au lovit. Prooroceste, cine Te-a lovit! Bacsisul slugilor e sa petreaca pe seama Nevinovatului. Bestia a inghitit omul si mainile au devenit ghiare, vorbirea a devenit mugete si racnete, fata s-a schimbat in bot, iar dintii au devenit colti. Dar nu au indraznit sa il loveasca mai inainte ca un batran sau scrib sa vina si sa Il scuipe. Ca sa nu isi manjeasca mainile spalate, gata sa praznuiasca Pastele.
E posibil ca numele Pilat sa derive din pileus care era tichia sclavilor eliberati. Posibil sa fi fost libert. S-a straduit sa fie pe placul cezarului. La intrarea in Ierusalim a lasat steagurile romane cu chipul cezarului. A introdus in Templu tablite cu chipul cezarului. A luat din visteria Templului bani cu sila, ca sa construiasca un apeduct. Toata suflarea preotimii il ura. Preotime care in frunte cu Caiafa statea in fata palatului sau fara sa intre, ca sa nu se spurce. Un Pilat care avea sa fie exilat de Caligula si sa sfarseasca ucis de propria mana. Toate acestea pentru ca nu a putut intelege sansa de a fi stat fata in fata cu Adevarul. Nu L-a recunoscut pentru ca nu a venit in manta stralucitoare si cu coroana, ci legat, batut, umil…
Irod Antipa.Ucigas de prooroci, adulterin si tradator il astepata pe Isus ca pe una dintre distractiile zilei. Lui Irod ii place circul. Pentru ca viata lui e o bufonerie. Isus l-a numit vulpoi. Nu il condamna el pe Isus. E vulpoi siret. Il trimite indarat la Pilat. Dar il imbraca pe Isus cu o mantie alba in semn de batjocura. Mantia alba e un semn al regalitatii. Pana si nebunii au cateodata o scanteie de ratiune.
Claudia Procola era sotia lui Pilat. Era din ginta Claudia, care avea mare trecere la Roma. Ea il numeste pe Isus: Om drept, nevinovat! Nu stia politica, nu cunostea legea sau procedurile, nu privea spre prescriptiile religioase. Vazuse un Om drept si Nevinovat. Si era de ajuns sa intervina, chiar daca fara succes.
Un vot democratic. Asa a fost condamnat Isus. Putina apa pe mainile lui Pilat, urletele zarafilor alungati, a negustorilor biciuiti, a scribilor ofuscati, a fariseilor si saducheilor umiliti au dus la condamnarea lui Isus. Venise ziua politei care trebuia platita.
Soldatii au executatordinul de biciuire si rastignire. Dar coroana de spini, mantaua stacojie, trestia ce l-a lovit in cap si i-a fost data ca sceptru, scuipaturile si batjocora nu erau porunci. Ci sufletul lor bicisnic si innebunit de rele. Nu cautati sa va intrebati: de ce? Nebunia nu are logica.
I, lector expedi crucem! Nu tu, Pilat L-ai trimis la cruce. Ci noi, cei blestemati la intuneric din cauza pacatelor. Quod scripsi, scripsi! Dar noi avem o sansa ca El sa sterga ce e scris de mana noastra. Noi ne-am semnat condamnarea la moarte. Noi am scris-o. Da, mai e o sansa pentru noi, toti.
Traditia spune ca a cazut de trei ori sub cruce. Nu stiu. Dar ce stiu e ca sunt lemn verde…Ajuta-ma, Isuse Hristoase!
Multumim, Simon din Cirena!
Ultimul tribut! Strapuns in maini si picioare, tintuit pe cruce, puterea dragostei Lui mai aduce un rod.
Soarele refuza sa mai priveasca. Se ascunde si ne lasa in intunericul pe care il meritam.
S-a ispravit! Cuvintele refuza sa se mai astearna.
E vineri! Imi plange sufletul. Oare, Doamne, eu am ispravit? Nu vreau sa Te mai lovesc, nu vreau sa Te mai indurerez. Iarta-ma, te rog!
“Tata in Mainile Tale Imi incredintez sufletul! Si eu, Parinte! Primeste-l asa cum este!
O zi de joi grabita. Caci cu infrigurare dragostea isi cauta tovarasii. Nu poti muri de Unul singur, fara de un ramas bun de la cei pe care ii iubesti. Caci in jurul mesei am strabatut crivatul timpului. Acolo, stransi in jurul mesei, am capatat puterea de a merge inainte. Grabiti, fiecare cu portia de fericire in fata, am uitat ca masa e mai mult decat a manca. E simbolul luptei cu zarva, nepasarea, rautatea, mitocania. E glasul imbietor al mamei, e mana ei trudita care ne imparte, e zambetul larg al celor ce cu nesat "se strang" in jurul mesei. "Mi-am dorit mult sa mananc acest Paste cu voi!"
O zi de joi tainica. O cina departe de privirile dusmanilor. Nu e spectacol. Nu e parada alimentara. Nu e competitia gurmanzilor. Ci e intimitate si gingasie. Dragostea nu trambiteaza, nu bate din toba. E mai degraba susurul lin ce te poarta in bratele Lui. E tainica. Nu e pranz, pentru ca nu conteaza ce sau cat mananci. E cina, fiindca important e El si cel de langa tine. Nu te uita la pahar, ci la mana care se intinde. La Chipul pe care se oglindeste dorul. "Il voi bea cu voi in Imparatia cerurilor. Nou!"
O zi de joi aparte. Sarbatoarea e vineri. El o face joi. Vineri e ocupat cu altceva. Le spala picioarele in timpul cinei, nu inainte. Ca sa moara datina, ritualul, si sa invieze omul, semenul. Pe care trebuie sa il cauti si sa il slujesti. "Deci daca Eu, Domnul si Invatatorul vostru.... si voi sunteti datori!"
O zi de joi pe note. Cel putin 15 binecuvantari trebuie cantate. Din Egipt pana in prezent trebuia sa iti aduci aminte. "Dai lanu!" Indeajuns noua Doamne! "Dai li!" Indeajuns mie, Doamne! E prea mult cat ne-ai dat. Multumim ca nu ne-ai dat ce meritam, ci ne-ai dat ce ai vrut Tu. Aleluia! De la 113 la 118. Fiecare psalm. Sau mai bine: de dimineata pana seara! Nu poti birui Ghetsimani daca nu te duci spre el cu o cantare pe buze. "Dupa ce au cantat cantarea au iesit in muntele Maslinilor."
O zi de joi a despartirii. Mai intai o despartire vesnica. Nu doar ai plecat de la masa Iuda, nu ne voi mai vedea niciodata! De aceea intind Mana in blid, ca sa iti dau cea mai buna bucata. Prietene! Prieten, pentru ca eu nu uit 3 ani de partasie. Nici o clipa frumoasa. Doar ca prezentul, clipa rea de acum, poate nimici tot binele. Si tu si Eu vom muri. Tu....pentru totdeauna. Ma doare pentru tine. Cu ei Ma voi reintalni. Duminica. Si mai apoi de cate ori vreti voi. Dupa Mine, nu as mai pleca niciodata......"Atunci toti ucenicii L-au parasit si au fugit"
De vreo doua saptamani ma lupt cu cateva rani. Fizic vorbind. Am folosit ceva unguente, ceva spray si am asteptat cu incredere si nerabdare. Dar nu s-au vindecat.
Azi, uitandu-ma la rani, am observat ca s-au vindecat. De cateva zile nu mai folosisem nimic.
Fiecare om e o farmacie. O farmacie cu medicamente de care nu suntem constienti. Vindecarea e un proces cat o minune. Pentru ca minunea demonstreaza ca suntem o faptura minunata. In tacere s-a zamislit vindecarea.
E miercuri. O zi a tacerii, in care omul farmacie se vindeca. Uneori fara sa stie. Daca Luni si Marti ai consumat cuvinte sfinte, azi, Miercuri, aceste cuvinte sunt leacul ranilor tale.
Sa ne linistim inimile. Sa tacem pentru ca efectul curativ al revelatiilor sfinte sa ne aduca sanatate. Sa ne redea stralucirea ochilor, prospetimea visurilor si o inima care sa bata in armonie cu cerul.
E Miercuri. E zi de farmacie, pentru omul farmacie!
Cu o funie impletita i-a batut pe negustorii de animale si pe zarafi. Acum negustorii de vorbe, camatarii Legii, samsarii adevarului se apropiau maniosi. Cu o funie impletita in sapte ii astepta Isus. Sapte vai-uri, sapte sentinte. Pe unii trebuie sa ii bati ca sa ii pui pe fuga, pe altii ca sa ii opresti din umbletele lor mandre.
Vai de voi pazitori ai Portii! Cine v-a dat voua aceasta slujba? Voi nu paziti ci nimiciti Poarta lui Dumnezeu. Nici voi nu intrati si nici pe altii nu-i lasati! Nu mai stati la poarta, mergeti pana la capatul pamantului. Doar asa veti gasi intrarea.
Vai de voi activisti religiosi! Ca voi inconjurati marea si pamantul sa va faceti un tovaras. Tovaras cu voi, cu ideile voastre, cu doctrina voastra. Nu cu Dumnezeu. Nu tovaras cu cerul, ci cu pamantul. Voi iubiti statistica, afisati trofee, dar nu iubiti adevarul!
Vai de voi evazionisti religiosi! Voi sunteti avocati platiti in a gasi inginerii si chichite care sa fenteze adevarul. Voi jurati pe Templu, pe altar, pe cer fara sa va impliniti promisiunea. Ca doar nu ati jurat pe aurul sau jertfa dinlauntru. Dati gogosile cu glazura, pudrati-le cu zaharul Torei rasucite, dar tot gogosi vindeti!
Vai de voi calauze oarbe! Ce matematica ciudata aveti voi. Strecurati vinul prin panza si il beti cu dintii stransi, de teama sa nu se strecoare vreun tantar, care v-ar face necurat. Dar rautatea, lipsa iubirii pentru aproapele vostru, e camila pe care o inghititi zilnic. De s-ar arde calculatoarele voastre, prin care Imi tineti socoteala cat va datorez Eu voua! Va chem la o matematica noua: dati zeciuala din lucrurile dinlauntru, ca sa nu va mai argumentati prin lucruri sau sa va justificati prin lipsa lor.
Vai de voi, cei curat murdari! Voi straluciti in vorbe evlavioase, aveti filacterii luni, mergeti grav, pasiti incet, dar pe dinlauntru sunteti hoti si pofticiosi la rele. Comercianti desavarsiti, ce ati inventat staniolul cu care inveliti drojdia. Vai de voi si vai de cei ce cumpara doar etichete. Voi, acani ai acestor vremuri, ce bagati gunoiul sub covor, in ziua de curatenie.
Vai de cei varuiti! Vai de voi fariseilor ce va imbracati in haine albe. Voi marcati cu var mormintele ca sa nu va atingeti de ele, dar purtati mormantul in voi. Sunteti niste morti care arata bine! Atat de morti ca nici nu mai mirositi. Oricine slujeste din goliciune spirituala este un zombi religios.
Vai de voi, decoratori ai minciunii! Voi ziditi mormintele proorocilor si ucideti oamenii in numele Legii! Decorati mormintele proorocilor si ucideti adevarul proorociilor! Va inchinati cu flori la inmormantarea lor, dar le-ati strecurat otrava in apa, in timpul vietii. Ati facut din construirea de morminte, o industrie de pe urma careia va merge bine. Traiti bine de pe urma cimitirelor.
Unul venea din Betania. Nu a mai ajuns la Marta. A stat in apropierea Ierusalimului. Sub cerul liber. Rugandu-se pana dimineata. Pe la 6 a plecat spre Ierusalim. L-a incoltit foamea. S-a uitat si a zarit un smochin. Frunzele in adierea vantului ademeneau trecatorii flamanzi. Reclama mincinoasa. S-a abatut din drum pentru macar cativa muguri timpurii. Trecatorul ostenit s-a suparat. "Cum adica? Nu destul sunt eu trudit? Ma inseli cu fosnetul tau mincinos? Ma faci sa fac atata efort degeaba? In veac sa nu mai manance nimeni rod din tine" a zis Isus. "Sa nu mai pacalesti pe nimeni. Te condamn ca trecatorii sa iti vada adevarata fata."
Altul privea cu multumire Templul. Cu micul dejun in fata, se gandea multumit la sarbatoarea Pastelui. Comerciantii i-au platit birul. Anul acesta parca mai multi veneau la Ierusalim. Se uita cu dispret la calicii care se calcau in picioare si la neamurile pagane. Oameni fara Dumnezeu, isi spunea Caiafa.
Printre sirurile multimii din sanctuarul devenit iarmaroc, demonul profitului ranjea cu toti dintii de aur. Singura lui satisfactie era sa faca din pamantul sfant un maidan spurcat. Castig, exclusivitate, comision, oportunitate, afaceri - suiera el in urechile celor ce stau sa asculte.
Duhul Sfant vine in ritmul pasilor lui Isus. De aceasta data nu se mai aude chimvalul, nici harfa. Ci vajaitul biciului care se abate ca ploaia de vara asupra precupetilor. Un Calic cu alti calici, se napusteste asupra slugilor banului. Hotilor! Talharilor! Ati nimicit slava Tatalui Meu! Nu atat biciul sau focul care arde in privirea Lui i-a alungat pe negustori, cat biciul cuvintelor sfinte. Impreuna cu biciul Lui loveau Ieremia, Isaia, Maleahi.
S-au refugiat toti biciutii in fata curtii lui Caiafa. Oamenii argintilor zornaitori au batut la usa oamenilor Legii. Cu prestigiul sifonat si cu punga mai goala, Caiafa a zis: "Dati-mi bani si mergeti sa-l cautati pe Iuda! Si cumparati si o cruce!"
Spre seara Isus a pornit agale printre maslini, spre Betania. Nu-I mai era foame!
Postări
