De vreo doua saptamani ma lupt cu cateva rani. Fizic vorbind. Am folosit ceva unguente, ceva spray si am asteptat cu incredere si nerabdare. Dar nu s-au vindecat.
Azi, uitandu-ma la rani, am observat ca s-au vindecat. De cateva zile nu mai folosisem nimic.
Fiecare om e o farmacie. O farmacie cu medicamente de care nu suntem constienti. Vindecarea e un proces cat o minune. Pentru ca minunea demonstreaza ca suntem o faptura minunata. In tacere s-a zamislit vindecarea.
E miercuri. O zi a tacerii, in care omul farmacie se vindeca. Uneori fara sa stie. Daca Luni si Marti ai consumat cuvinte sfinte, azi, Miercuri, aceste cuvinte sunt leacul ranilor tale.
Sa ne linistim inimile. Sa tacem pentru ca efectul curativ al revelatiilor sfinte sa ne aduca sanatate. Sa ne redea stralucirea ochilor, prospetimea visurilor si o inima care sa bata in armonie cu cerul.
E Miercuri. E zi de farmacie, pentru omul farmacie!
Cu o funie impletita i-a batut pe negustorii de animale si pe zarafi. Acum negustorii de vorbe, camatarii Legii, samsarii adevarului se apropiau maniosi. Cu o funie impletita in sapte ii astepta Isus. Sapte vai-uri, sapte sentinte. Pe unii trebuie sa ii bati ca sa ii pui pe fuga, pe altii ca sa ii opresti din umbletele lor mandre.
Vai de voi pazitori ai Portii! Cine v-a dat voua aceasta slujba? Voi nu paziti ci nimiciti Poarta lui Dumnezeu. Nici voi nu intrati si nici pe altii nu-i lasati! Nu mai stati la poarta, mergeti pana la capatul pamantului. Doar asa veti gasi intrarea.
Vai de voi activisti religiosi! Ca voi inconjurati marea si pamantul sa va faceti un tovaras. Tovaras cu voi, cu ideile voastre, cu doctrina voastra. Nu cu Dumnezeu. Nu tovaras cu cerul, ci cu pamantul. Voi iubiti statistica, afisati trofee, dar nu iubiti adevarul!
Vai de voi evazionisti religiosi! Voi sunteti avocati platiti in a gasi inginerii si chichite care sa fenteze adevarul. Voi jurati pe Templu, pe altar, pe cer fara sa va impliniti promisiunea. Ca doar nu ati jurat pe aurul sau jertfa dinlauntru. Dati gogosile cu glazura, pudrati-le cu zaharul Torei rasucite, dar tot gogosi vindeti!
Vai de voi calauze oarbe! Ce matematica ciudata aveti voi. Strecurati vinul prin panza si il beti cu dintii stransi, de teama sa nu se strecoare vreun tantar, care v-ar face necurat. Dar rautatea, lipsa iubirii pentru aproapele vostru, e camila pe care o inghititi zilnic. De s-ar arde calculatoarele voastre, prin care Imi tineti socoteala cat va datorez Eu voua! Va chem la o matematica noua: dati zeciuala din lucrurile dinlauntru, ca sa nu va mai argumentati prin lucruri sau sa va justificati prin lipsa lor.
Vai de voi, cei curat murdari! Voi straluciti in vorbe evlavioase, aveti filacterii luni, mergeti grav, pasiti incet, dar pe dinlauntru sunteti hoti si pofticiosi la rele. Comercianti desavarsiti, ce ati inventat staniolul cu care inveliti drojdia. Vai de voi si vai de cei ce cumpara doar etichete. Voi, acani ai acestor vremuri, ce bagati gunoiul sub covor, in ziua de curatenie.
Vai de cei varuiti! Vai de voi fariseilor ce va imbracati in haine albe. Voi marcati cu var mormintele ca sa nu va atingeti de ele, dar purtati mormantul in voi. Sunteti niste morti care arata bine! Atat de morti ca nici nu mai mirositi. Oricine slujeste din goliciune spirituala este un zombi religios.
Vai de voi, decoratori ai minciunii! Voi ziditi mormintele proorocilor si ucideti oamenii in numele Legii! Decorati mormintele proorocilor si ucideti adevarul proorociilor! Va inchinati cu flori la inmormantarea lor, dar le-ati strecurat otrava in apa, in timpul vietii. Ati facut din construirea de morminte, o industrie de pe urma careia va merge bine. Traiti bine de pe urma cimitirelor.
Unul venea din Betania. Nu a mai ajuns la Marta. A stat in apropierea Ierusalimului. Sub cerul liber. Rugandu-se pana dimineata. Pe la 6 a plecat spre Ierusalim. L-a incoltit foamea. S-a uitat si a zarit un smochin. Frunzele in adierea vantului ademeneau trecatorii flamanzi. Reclama mincinoasa. S-a abatut din drum pentru macar cativa muguri timpurii. Trecatorul ostenit s-a suparat. "Cum adica? Nu destul sunt eu trudit? Ma inseli cu fosnetul tau mincinos? Ma faci sa fac atata efort degeaba? In veac sa nu mai manance nimeni rod din tine" a zis Isus. "Sa nu mai pacalesti pe nimeni. Te condamn ca trecatorii sa iti vada adevarata fata."
Altul privea cu multumire Templul. Cu micul dejun in fata, se gandea multumit la sarbatoarea Pastelui. Comerciantii i-au platit birul. Anul acesta parca mai multi veneau la Ierusalim. Se uita cu dispret la calicii care se calcau in picioare si la neamurile pagane. Oameni fara Dumnezeu, isi spunea Caiafa.
Printre sirurile multimii din sanctuarul devenit iarmaroc, demonul profitului ranjea cu toti dintii de aur. Singura lui satisfactie era sa faca din pamantul sfant un maidan spurcat. Castig, exclusivitate, comision, oportunitate, afaceri - suiera el in urechile celor ce stau sa asculte.
Duhul Sfant vine in ritmul pasilor lui Isus. De aceasta data nu se mai aude chimvalul, nici harfa. Ci vajaitul biciului care se abate ca ploaia de vara asupra precupetilor. Un Calic cu alti calici, se napusteste asupra slugilor banului. Hotilor! Talharilor! Ati nimicit slava Tatalui Meu! Nu atat biciul sau focul care arde in privirea Lui i-a alungat pe negustori, cat biciul cuvintelor sfinte. Impreuna cu biciul Lui loveau Ieremia, Isaia, Maleahi.
S-au refugiat toti biciutii in fata curtii lui Caiafa. Oamenii argintilor zornaitori au batut la usa oamenilor Legii. Cu prestigiul sifonat si cu punga mai goala, Caiafa a zis: "Dati-mi bani si mergeti sa-l cautati pe Iuda! Si cumparati si o cruce!"
Spre seara Isus a pornit agale printre maslini, spre Betania. Nu-I mai era foame!
În cartea sa J.Wallance Hamilton, povesteste despre una dintre cele mai ciudate licitatii din istorie, care a avut loc în Washington D.C. în anul 1926. În timpul acestei licitatii au fost expuse 150.000 de patente ale unor inventii vechi, depasite tehnic. Toate aceste exponate au fost oferite spre vînzare publicului prin licitatie.
Cei ce vizitau expozitia , puteau vedea obiecte ca : gîndaci de bucatarie uriasi, special confectionati pentru a-i îndeparta pe ceilalti gîndaci. Apoi o pisica care lumina , construita cu intentia de-a speria soarecii . Era expus si un sistem care sa previna sforaitul: Acesta era prevazut cu un fel de trompeta pe care cel ce sforaia trebuia sa o tina în gura în timpul somnului. Acest sistem era în asa fel conceput ,ca sa-l trezeasca pe sforaitor si nicidecum vecinii acestuia.Mai era expus si un amvon reglabil , care putea fi înaltat sau coborît în functie de înaltimea predicatorului.Alaturi de acestea , în cartea sa Hamilton, a prezentat multe alte ciudatenii despre cele 150.000 de exponate.
Desi unele dintre aceste inventii stîrnesc rîsul, privind în profunzime la cele expuse intelegi ca cele 150 000 de inventii vechi, reprezinta 150.000 de vise sfarîmate. Toate împreuna exprimau un munte de dezamagire.
Sau poti spune ca Edison ca multi dintre cei ce esueaza in viata sunt persoane care nu au realizat cat de aproape au fost de succes atunci cand au renuntat.Inainte sa descopere becul cu filament a incercat de peste 1000 de ori. Nu le-a numit esecuri ci 1000 de feluri in care nu poti obtine ceea ce ti-ai dorit.Sa ne bucuram ca suntem mai intelepti.
Avem nevoie de o certitudine pe 2010.Si singura care imi vine in minte e dragostea lui Dumnezeu. Si a voastra, a celor ce il iubiti pe El.Desi...nu-i nici o deosebire intre cele doua iubiri.E una si aceiasi iubire.
Unii au intitulat stirea: “zbor de cosmar”! Altii i-au zis “spaima in aer” sau “avionul groazei”. Putin conteaza titlurile care se dau pe pamant.
Pe scurt. La ora 18.15 de la Roma trebuia sa decoleze un avion al companiei Blue Air, cu destinatia Bucuresti. Dupa aproape o ora de stat in avion, pe la ora 19.40 am decolat. Am auzit un zgomot metalic neregulat si la putin timp o bubuitura. Motorul din stanga a luat foc. Fereastra mea era chiar in dreptul motorului avariat.
Pasagerii au inceput sa strige. Mai ales ca nimeni dintre personalul avionului nu spunea nimic. Teama noastra a fost ca pilotul nu observase ca motorul a luat foc. Unii s-au ridicat cu gand sa mearga spre cabina pilotului.
S-a creat panica. Oamenii au inceput sa strige:”vom muri!”. Strigau la pilot:”opreste avionul”! In jur tinere, copii, plangeau.
Mai apoi vocea unui insotitor de bord s-a facut auzita. Ni s-a spus ca pilotul a observat ca motorul a luat foc si ca s-a intrerupt alimentarea cu combustibil. Incendiul s-a oprit. Am ramas intr-un motor. Parcusesem o distanta mica din momentul decolarii.
Pilotul ne-a comunicat ca vom ateriza de urgent pe aeroportul din Roma. Am luat altitudine. Am urcat cam pana la 3000 de metrii. Avionul s-a intors spre Roma.De doua ori am pierdut altitudine. Am cazut in gol.
Am aterizat. Oamenii au izbucnit in aplauze. De jur imprejurul avionului autospeciale pregatite pentru interventie. Nu a mai fost cazul.
Am coborat. Unii nu s-au mai urcat. Cei mai multi erau suparati pe Blue Air si pe Romania. Un grup de tineri s-au imbatat.Langa mine o tanara tremura ca frunza. Telefoane mobile peste tot. Oamenii povesteau ce li s-a intamplat.
Dupa 6 ore am aterizat la Bucuresti cu o alta aeronava. Rude, prieteni, s-au imbratisat. Televiziunile filmau, cautau sa ia interviuri.Va demara o ancheta pentru ca avionul era nou si in garantie.
Aceasta este stirea…!
Luni dimineata m-am trezit. Eram in garsoniera bisericii Muntele Sionului din Roma. Avusesem un vis care m-a marcat puternic. Fetele mele, Aniela si Carina erau in camera alaturata. Pentru prima data m-au insotit in lucrarea lui Dumnezeu. Le-am chemat langa mine si le-am povestiti visul:
Ajunsesem la poarta cerurilor. Acolo erau doua intrari apropiate. Una era catre rai si una era catre iad. Am observat ca toti oamenii care ajungeau acolo se indreptau spre intrarea catre rai. Insa acolo era un inger. Si unii dintre ei erau aruncati spre cealalta intrare care ducea spre iad. Am vazut o persoana cunoscuta care a fost asa aruncata.
Am inteles atunci de ce Biblia spune ca unii vor fi “aruncati in intuneric…”. Pentru ca de fapt nimeni nu mergea spre iad. Toti se indreptau spre intrarea catre rai.
La un moment dat ingerul de la poarta s-a indreptat catre mine si mi-a spus:
”- Tu ce faci?.
- Eu i-am raspuns:nu cred ca este timpul ca eu sa fiu aici!
- Asta nu depinde de mine, mi-a spus el, ci de Dumnezeu.Am inteles ca trebuie sa vorbesc cu Dumnezeu.Am vrut sa il intreb cum pot sa il gasesc pe El, dar ingerul a plecat. Atunci mi-am amintit ca nu trebuie sa merg undeva ca sa il gasesc pe Dumnezeu ci e suficient sa ma rog ca El sa vina. M-am rugat. Atunci un nor luminos a aparut si in nor era un chip. Am vorbit:
- Cred ca eu nu trebuie sa fiu acum aici!
- Asa este, mi-a spus. Dar vreau sa iti amintesti ca ti-am daruit viata.”
Am vorbit cu Aniela si Carina. Le-am spus ca eu cred ca visul acesta insemna ca trebuie sa multumesc Lui Dumnezeu pentru ca mi-a scapat viata. Cu doi ani inainte am avut un accident de masina teribil. Numai mana Domnului m-a protejat. Atunci Dumnezeu printr-o descoperire ma instiintase. Credeam ca semnificatia visului era aceea de a nu uita sa multumesc Lui pentru ca mi-a dat viata.
M-am intalnit cu Andreea. O tanara de la noi din biserica care urma sa se intoarca la Bucuresti cu acelasi zbor ca si noi. Impreuna cu George, diaconul bisericii, si Lidia sotia pastorului, am mers la un supermarket. Pe drum visul avut revenea continuu. Le-am povestit si lor visul.
Pe la pranz ne-am intalnit cu pastoral bisericii, Stelian Mag, care ne-a condus la aeroport. La pranz i-am povestiti si lui visul. A ramas pe ganduri.
Ne-am despartit. Ne-am imbarcat. Am decolat. Apoi avionul a luat foc. Copilele mele s-au speriat. Carina a inceput sa planga. Pentru o clipa am simtit fiorul mortii. O clipa de groaza. Mi-am inchipuit ca din moment in moment avionul va exploda. M-am uitat la fetele mele si mi-a parut rau ca nu vor vedea mare lucru din viata aceasta. M-am gandit la Mina, la sotie, si la faptul ca va ramane fara familie. Si m-a luat frica.
Apoi mi-am amintit de vis. De faptul ca Dumnezeu mi-a spus ca nu era timpul sa fiu la portile vesniciei. De faptul ca imi daruieste viata. In fapt, a doua oara. Si le-am spus fetelor sa nu se teama. Le-am amintit de vis. Au prins curaj.
O pace deosebita a coborat peste mine. Am simtit maretia unui Dumnezeu care poarta de grija. Am simtit ca nu sunt o intamplare. Ca am pret in ochii Domnului. L-am iubit. Am plans la gandul ca El isi face timp sa ne instiinteze. M-am rugat cu copilele si i-am multumit. Inca sunt coplesit. Fiindca Dumnezeu ne-a dat viata. Dar mai ales ca ne poarta de grija. Ca este atat de iubitor incat ne vorbeste. Nu stiu cum sa spun acest lucru in cuvinte. Mi-e teama sa nu Il supar. Dar ce bine e sa ai un Dumnezeu care te iubeste in acest fel.
Stau acum in fata computerului si nu stiu ce sa numesc vis si ce sa numesc realitate. Mai puternica decat incendiu, decat frica mortii, decat spaima familiei este recunostinta. Mai real imi pare visul. Unde Dumnezeu mi-a transmis ca nu a uitat. Ca stie. Si ca iubeste. Sunt tare recunoscator ca El are timp pentru fiecare.
Prieteni! Cerul e o realitate. Dumnezeu e viu. Sa fim atenti la decolare!
Intentionat am lasat numele pastorului si al diaconului din Roma. La fel si al Andreei din biserica Betel. Va rog sa ma iertati. Dar poate unii se vor indoi. Fiti va rog nu martorii mei, ci ai Lui. In fond in toate aceste este vorba despre El. Despre Dumnezeu, iubitorul de oameni. Fii slavit, Tata!
De plans, plang mulţi!Mulţi semeni sunt răniţi.Dar nu toţi vin din război.În fapt, prea puţini au răni onorabile.Nu te poţi lăuda cu rănile căpătate prin şanţurile păcatului.O inimă sangerandă în care s-au infipt colţii patimei nu va atrage compasiunea aproapelui.O ciroză datorată beţiilor, o casă sau afacere pierdută datorită desfraului, nu se numeşte criză.Se numeşte prostie, ignoranţă, patimă.Nu toate rănile capătă decoraţii.Nu toate rănile trebuie vindecate obligatoriu de Dumnezeu. Iată ce spune David:
1(Un psalm al lui David. Spre aducere aminte.) Doamne, nu mă mustra în mînia Ta, şi nu mă pedepsi în urgia Ta.2Căci săgeţile Tale s’au înfipt în mine, şi mîna Ta apasă asupra mea.3N’a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mîniei Tale; nu mai este nici o vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu.4Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sînt prea grele pentru mine. 5Rănile mele miroasă greu şi sînt pline de coptură, în urma nebuniei mele. 6Sînt gîrbovit, peste măsură de istovit; toată ziua umblu plin de întristare.7Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele, şi n’a mai rămas nimic sănătos în carnea mea.8Sînt fără putere, zdrobit cu desăvîrşire; turburarea inimii mele mă face să gem.9Doamne, toate dorinţele mele sînt înaintea Ta, şi suspinurile mele nu-Ţi sînt ascunse.10Inima îmi bate cu tărie, puterea mă părăseşte, şi lumina ochilor mei nu mai este cu mine.11Prietenii şi cunoscuţii mei se depărtează de rana mea, şi rudele mele stau de o parte.
Cu ochii înroşiţi de ecranul calculatorului şi inima înnegrită de imaginile spurcate, te imbolnăveşti.Eşti bolnav de insomnie.Te frămantă fel de fel de coşmaruri.Conştiinţa supurează şi inima este toată o rană.Stins, vlăguit, te strecori ca o umbră prin viaţă.Te bantuie divorţul, te macină moara alcolului, te striveşte greutatea urii.Taci.Nu vorbeşti cu nimeni.Eşti rănit.Plângi şi te plângi.Dar nu te opreşti din nebunie.Prin rănile deschise se va scurge vlaga, viaţa.De ce Doamne?Unde eşti Doamne?Nu vezi că sunt rănit? Şi Dumnezeu tace.De fapt El a vorbit: Iată acum ce mai faceţi: Acoperiţi cu lacrimi altarul Domnului, cu plansete şi gemete, asa încât El nu mai caută la darurile de mâncare, şi nu mai poate primi nimic din mâinile voastre. (Mal.2:13)
Opreşte nebunia fărădelegii.Lacrimile tale sunt lacrimi de crocodil.Plangi dar iei păcatul de la capăt.Acesta e nebunie.Dumnezeu nu e aspirator universal.Acestea sunt răni murdare.Răni ale ruşinii.Nu vorbesc aici de cei morţi.Ci de cei ce zic despre ei că sunt vii.Care sunt în casa lui Dumnezeu.Rănile păcatului sunt răni murdare.Pline de coptură.Miros greu.A mort.A hoit.
Rănile Lui sunt deschise.Curge sange.Pe lemnul crucii, dispreţuit, zace un om al durerii.Scuipat, acoperit de răni lăsate de biciul roman, este răstignit.Uăăă! Strigă circul lumii acesteia!Străpuns, zdrobit, pedepsit şi lovit.Aşa era omul Isus.Dar nu erau răni de prin sanţurile păcatului.Ci rănile iubirii care nu a fost înţeleasă.El a refuzat să trăiasca ca lumea.A trăit frumos.Iubind pană la capăt.Fără să facă compromisuri.Fără să mintă sau să înşele.De aceea rănile Lui pot tămădui pe alţii.Fiindcă Dumnezeu le onorează.Prin rănile Lui suntem tămăduiţi, spune Isaia.
În cartea Iov se spune că Dumnezeu face o rană şi tot El o vindecă.Dar Dumnezeu nu face răni murdare.Nu sunt răni ale păcatului, ale nebuniei.Ci sunt rănile omului care refuză să se lase îngenunchiat de compromis.Sunt oameni care trăiesc verticali într-o lume gârbovă.Sunt catalogaţi ca fanatici.Sunt jigniţi de cei care se bălăcesc în noroi.Sunt de multe ori răniţi.Dar rănile lor sunt curate.Sunt onorabile.Sunt răni frumoase în ochii lui Dumnezeu.
“Mai e şi ceva de învăţat, nu numai de văzut, pe lumea aceasta” Constantin Noica
La ceva vreme după turneul Cireşarii Sud frământ amintiri. Cumva sudul ţării e ca blogul meu. Încremenit pe aceiaşi pagină. Refrenul unui cântec creştin spune: “eu stau şi aştept să se întâmple ceva…!” Iar după o vreme înţeleg că singurul lucru care se întâmplă e …că stau! De câte ori mă găndesc la ceea ce a fost mă surprind privind pierdut în zare. Cu gândul să mă sprijinesc de ceva ca să nu mă ia cu ameţeli. În fiecare seară Vladimir s-a chinuit să doarmă. Pe lângă faptul că e nocturn e şi matinal. Înfricoşător…! Nedormiţi, presaţi şi derutaţi de ceea ce vedeam zilnic. Aşa s-a ajuns la formula cu diazepamul. Puţină odihnă furată nopţii. La Galaţi seara, tărziu, după ce am trecut cu bac-ul separaţi, mă pregătem să recuperez microbuzul cu instrumente. Cu un red bull langă mine, făceam calcule. E 23,30. Pănă vin ei, pănă ajung eu, pănă ne întălnim şi îi conduc la locul unde eram cazaţi se face 1,30 dimineaţa. Deci pot sa îl beau. Efectele se vor risipi pănă termin. Tot calculănd l-am văzut pe Vladimir că îşi ia diazepamul cu red bull meu. E una dintre revelaţiile acestui turneu. Între diazepam şi red bull e de fapt povestea sudului. O toropeală săcăietoare a bisericii. Toropeala de a doua zi. Cea după ce ai luat diazepamul ca să dormi. Altminteri dacă stai treaz şi te găndeşti la ce se întămplă, îţi creşte barba automat. De necaz, de durere. Durerea unui sud în care oamenii nu sunt religioşi. Sunt pur şi simplu truditori. Problema sudului nu e aceea că trebuie să lupţi contra reliogizităţii oamenilor. Mulţi nu o au. Acolo oamenii luptă pentru existenţă. Cultivarea sentimentului religios e o aventură. Nu poti construi pe o educaţie spirituală, oricum ar fi ea. Fiindcă lipseşte. E nevoie de un mesaj axat pe problemele de viaţă curentă. Şi de o manifestare a puterii lui Dumnezeu. În şi prin biserică. Materialism, filosofii la colţul birtului, viaţa amestecată cu seminţe de floarea soarelui, ocultism, misticism şi multă lene! Iată pictograma unui sud mâncat de Bărăgan. Fără evlavia sădită de o bunică credincioasă, făra o cultură evanghelică ca în Ardeal, sudul apare ca o zonă în care puterea Lui Dumnezeu şi un mesaj realist, cu răspunsuri concrete sunt necesare. Slujitorii sunt insomniaci datorită greutăţilor mari. Fiecare cu diazepamul lui caută să supravieţuiască. Duminica sau la căte un eveniment un red bull rezolvă problema. Organismul a slăbit. Funcţiile motorii sunt la jumătate. Prospeţimea viselor dumnezeieşti e înlocuită cu un energizant pămăntesc. Dezamagiţi, lăsaţi singuri, fără susţinere, cei mai mulţi dintre slujitori trăiesc cu diazepam şi red bull. Nicăieri în ţară nu este mai multă izolare ca în sud. Slujitorii stau şi aşteptă să se întămple ceva. O viziune la nivel de sud, nu există. Slujitorii sunt fiecare cu cutia lui. Cu biserica sa. Resuse fenomenale sunt ignorate. Nu sunt ochi pentru ele. Tineretul e ca un vulcan care stă să erupă. S-a creeat o mentalitate de clientelism. De aservire a omului de către om. De aşteptare a ceva sau cuiva. Parcă am fi clienţii nu slujitorii lui Hristos. Neputinţa e peste tot. Cu atătea justificări. Nu sunt oameni. Nu sunt slujitori. Nu sunt bani. Oamenii sunt împietriţi. Bisericile sunt divizate şi preocupate doar de propria firmă. Respectul între slujitori care conferă demnitate şi bucurie este înlocuit de aservire şi neînţelegeri. Marea viziune este scaunul propriu şi nu tronul Împărăţiei. Paradoxul stă în faptul că există resurse. Că unul şi acelaşi slujitor dezamăgit, toropit, insomniac poate deveni peste noapte un slujitor plin de speranţă, proaspăt, treaz. Am văzut asemenea transformări. Undeva în Galaţi, mergănd pe stradă am văzut o tonetă care vindea bragă. Şi îngheţată. Grupul cireşarilor nu ştia ce este braga. Toţi au cumpărat îngheţată. Cu nume sofisticate, culori aprinse şi etichete strălucitoare. Eu şi Vladimir am luat bragă. Un produs romănesc din moşi strămoşi. Natural, cu iz de Creangă şi Fănuş Neagu. Am incercat braga romănească. Nu toţi. Unii nu au avut curajul. Vladimir a baut pe nerăsuflate. A mai luat. La pachet. Eu am băut dar nu cu nesaţ. Parcă cea de Moldova e mai reuşită. Socata îmi place mai mult. Braga a fost cea de-a doua revelaţie. Dumnezeu ne-a dat un Vladimir Pustan. Şi nu numai. Atăţi oameni valoroşi slujesc Domnului. Dumnezeu ne-a dat o ţară deosebită. Un spaţiu creştin. Cu valori conservate în spaţiul mioritic. Cu bragă şi socată romănească. Cu zacuscă şi măncare de urzici. Şi noi alergăm după soluţii de import. Îngheţata pe care am cumpărat-o a fost cea mai mare păcăleală. Arăta bine, promitea mult. Apă îngheţată cu minciună de căpşuni sau fistic sau mai ştiu eu ce. Dumnezeu ne-a daruit resuse. E nevoie doar de unitate creştină. De întoarcerea la valorile şi crezul creştin. De credinţa că Dumnezeu lucrează cu noi şi prin noi, slujitorii săi. De evanghelizare 100%. Ne-am instituţionalizat. Ne-am domnit. Am creeat fel de fel de reguli şi structuri. Am facut din pastor un boier. Reflectoarele sunt mai importante ca lumina lui Hristos. Ce e de făcut? O porţie de bragă ar rezolva problema. Adică să ne uităm în propria curte pentru a găsi soluţii. Să ne punem nădejdea în Dumnezeul care iubeşte Romănia. Să ne întoarcem noi, slujitorii, la Dumnezeu. Cu post, plans şi mărturisire. Şi apoi să îndrăznim. Să mergem cu făgăduinţele lui Dumnezeu ca sub un steag. De dragul lui Hristos. Vom primi putere. Vom primi mesaje. Simplitate, naturaleţe şi credincioşie. Urăsc diazepamul. Că mă toropeşte. Mai bine nu mai dorm şi mă rog. Şi strig şi plăng. Urăsc red bull-ul. Că este un energizant de import. Care te lasă după consumare epuizat şi năuc. Mai bine bragă. E naturală. E simplă. E romănească. E mai la îndemănă. Cu alte cuvinte, ce avem noi trebuie folosit. Unindu-ne, rugăndu-ne, postind şi iubind. Unii pe alţii şi împreună pe Dumnezeu.
Postări
